Deputatul PNL Horea Uioreanu susţine că premierul Emil Boc "umileşte o ţară întreagă", inclusiv locuitorii judeţului Cluj, şi încearcă să îi transforme pe primari "în cerşetori ai bugetului de stat" prin alocarea fondurilor de la Guvern pe criterii politice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Guvernul condus de Emil Boc continuă să-i trateze pe români în funcţie de culoarea politică a primarilor. Astfel, cei care locuiesc în localităţi conduse de primari portocalii primesc atenţie şi fonduri guvernamentale, restul fiind trataţi cu dispreţ. Ultima alocare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului este cea mai clară dovadă a acestei atitudini. Domnule Boc, dumneavoastră umiliţi o ţară întreagă, inclusiv locuitorii din judeţul Cluj, locul dumneavoastră de baştină, şi încercaţi să transformaţi primarii în cerşetori ai bugetului de stat. La această dată, alternativa lor pentru a-şi putea continua proiectele e doar traseismul politic, înregimentarea în partidul-stat", susţine, într-un comunicat de presă transmis miercuri Horea Uioreanu.
Deputatul PNL afirmă că, în şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a alocat bani pentru plata unor arierate, cheltuieli curente şi de capital către 31 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Cluj.
"Conform Hotărârii de Guvern, 27 din primăriile beneficiare de fonduri guvernamentale sunt controlate de PDL şi UDMR. Suma alocată celor 27 de unităţi administrativ-teritoriale se ridică la 1,7 milioane de lei, faţă de doar 170.000 de lei daţi primăriilor PSD şi PNL. De menţionat faptul că singura primărie liberală prezentă în lista «fericiţilor» este Mărgău, cu satul natal al premierului, Răchiţele, care a primit «fabuloasa» sumă de 10.000 de lei. Dat fiind faptul că 90 la sută din fondurile alocate judeţului Cluj se duc la primăriile PDL, nu pot să nu mă întreb care sunt criteriile de acordare a fina