Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trista poveste a micuţului Artiom, alungat de părinţii adoptivi

Publicat in Jurnalul, joi 15 aprilie 2010 ·

Adopţiile copiilor ruşi de către familiile americane au fost sistate până la încheierea unui acord între Rusia şi SUA, care să prevadă un mecanism de monitorizare a acestor minori pentru a nu se mai întâmpla tragedii.

Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, joi, la Moscova, de purtătorul de cuvânt al MAE rus, Andrei Nesterenko, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

VISUL AMERICAN DEVINE TRAGEDIE

Decizia răspunde indignării naţionale stârnite în Rusia de alungarea unui copil adoptat. Declaraţia a survenit după ce un micuţ de şapte ani, Artem Saveliev, a fost trimis singur cu avionul din SUA înapoi în Rusia. Artiom, cum i se mai spune copilului, avea un rucsac cu haine, paşaportul rusesc cu viza pentru SUA şi un bileţel în care părinţii adoptivi anunţau că renunţă la adopţie.

Băieţelul se află acum într-un spital din Moscova, medicii relatând că nu au găsit nimic anormal în starea copilului.

La numai şase luni de la adoptarea micuţului, Torry Hansen scria că acesta era violent, instabil, "psihopatic" şi că ea a fost înşelată de salariaţii de la orfelinatul rusesc în privinţa stării de sănătate a minorului.

Cazul micuţului trimis cu atâta sânge rece înapoi a indignat opinia publică din Rusia, dar şi Kremlinul, preşedintele Dmitri Medvedev calificând gestul părinţilor adoptivi cel puţin imoral. De când a sosit la Moscova, multe familii ruse s-au oferit să îl adopte pe micuţul Artiom.

În Rusia, peste un milion de copii se află în orfelinate, mulţi dintre ei având totuşi părinţi, dar aceştia au fost decăzuţi din drepturi.

Anul trecut, americanii au adoptat 1.586 de copii din Rusia. Din 1996, peste 10 astfel de copii au fost omorâţi de părinţii adoptivi din SUA, cazurile stârnind de fiecare dată un val de indignare în opinia publică din Rusia.

Săptămâna trecută, şeful camerei superioare a parlamentului rus a ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 54 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 57 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°