Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţia copiilor depinde şi de numărul cărţilor din bibliotecă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 mai 2010 ·

Un sociolog american afirmă că una dintre cheile succesului pentru copii este reprezentată de cărţi. O bibliotecă bogată are acelaşi efect asupra dezvoltării cognitive a copilului ca şi părinţii cu educaţie universitară, consideră specialistul. Sursa: Northfoto

Mariah Evens, de la Universitatea din Nevada,este de părere că biblioteca din casa părintească este mai valoroasă şi mai importantă în determinarea nivelului educaţional al unui copil decât originea sau statutul economic al familiei.

"Rezultatele cercetării noastre indică faptul că biblioteca familiei este cel mai puţin costisitor mod de a-i ajuta pe copii să reuşească în viaţă", a spus Evans într-o declaraţie citată de AFP.

Sociologii americani au condus un studiu care s-a desfăşurat pe parcursul a 20 de ani şi în cadrul căruia au fost analizate peste 70.000 de cazuri din 27 de ţări. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista "Research in Social Stratification and Mobility" şi au demonstrat că a fi crescut într-o casă cu o bibliotecă de 500 de cărţi are un efect la fel de mare asupra educaţiei copilului ca şi atunci când acesta ar fi avut părinţi cu educaţie universitară.

Astfel, specialiştii consideră că biblioteca familială şi educaţia părinţilor reprezintă un imbold care asigură o dezvoltare cognitivă a copilului mai avansată cu aproximativ trei ani decât în cazul în care copilul trăieşte într-o casă fără cărţi sau ai cărui părinţi au studii medii.

"Existenţa chiar şi a 20 de cărţi în casă poate fi un stimulent educaţional. Iar, cu cât numărul volumelor creşte, cu atât beneficiile sunt mai mari", încheie autorii studiului.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Stradă prăbușită în Prahova. Tasarea terenului a stagnat, informează autoritățile FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Autorităţile anunță sâmbătă, 27 aprilie, că tasarea terenului a stagnat sub strada 23 August din oraşul prahovean Slănic. Joi dimineaţă strada s-a surpat parţial, formându-se un crater de 2 metri, iar vineri nivelul terenului a continuat să coboare,

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°