„S-a umplut ţara asta de «auslenderi»“, se plîngea acum cîtva timp o oarecare cunoştinţă care povestea că nu mai avea loc într-un tren din Germania de atîţia africani, turci şi pakistanezi. Afirmaţia ar fi rămas aşa cum a picat dacă persoana respectivă n-ar fi fost ea însăşi o auslenderiţă naturalizată de vreo cîţiva ani acolo. Am căscat ochii mari şi am rîs mînzeşte. Caraghioslîcul era absolut. Nicăieri nimic nu mai era la locul lui. În Germania adoptivă femeia se împiedica la tot pasul de diverse rase întunecate la piele (nici ea nu era tocmai o Loreleie bălană), în România nu găsea un loc unde să mănînce nişte mîncare thai ca la carte, şi nici sparanghel proaspăt făcut la aburi, şi nici în taxi nu se putea sui, pentru că şoferii ori erau ţepari, ori maşina puţea pur şi simplu. Poate că aşa era în multe cazuri, însă fumurile de prinţesă aşezată pe bobul de mazăre m-au înfuriat în aşa hal că am fost gata să apăr pînă în pînzele albe şi împuţenia taxiurilor şi lipsa sparanghelului aburit. Eram în stare să-mi apăr curat patriotic şi rîul, şi ramul, într-atît de tare mă enervase.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpM-am calmat la fel de repede, dar mi-a rămas înşurubată în cap o întrebare: De unde atîta uitare de sine? Căci şi cazurile inverse, de turişti inadecvaţi călători prin ţări mai mult sau mai puţin exotice, sînt la fel de caraghioase. Lume care pleacă îmbrobodită în tot felul de aşteptări prin extremul Orient şi susţine că a făcut foamea pe acolo pentru că ăia pun prea mult ghimbir în mîncare. Lume înghiocată în complexe turistice închise prin ţări nord-africane care pufăie şi îşi dă ochii peste cap pentru că e trasă de mînecă şi hărţuită cînd iese în suk. Că miroase a transpiraţie. Că unii au unghiile negre. Că au văzut chiar şobolani, Doamne fereşte!

Asta e o categorie. Mai sînt apoi cei pes