Cu o saptămână înainte de a deveni Ministru de Finanțe, Bogdan Drăgoi împrumuta România cu 1.5 miliarde de dolari de pe piața americană la dobânda de 6.875%. “Am avut chiar doua banci care au venit cu grupuri de investitori clienti gata sa investeasca in Romania”, se lăuda Drăgoi. Lucian Isar este un profesionist în finanțe şi nu face speculații, însă vorbea despre acest împrumut pe VoxPublica folosind termenii “taxa pe disperare or taxa de smecher perceputa de Wall Street”. Imprumutul respectiv nu ar fi fost însă primul exemplu de băieți deştepți de pe Wall Street jucându-se cu fondurile aşa zis de cheltuieli administrative pentru a mai încărca vreo țară coruptă cu datorii.

Tânărul Bogdan Drăgoi este un exemplu bun pentru cum România urmează calea Greciei. Dintr-o familie cu lungi relații cu toți coloneii din toate regimurile, trecut prin mirabila funcție de director economic al Primăriei Bucureşti sub Videanu, Drăgoi ajungea în guvern în ministerul lui Pogea, partener de afaceri al lui Videanu.

In plin proces de austeritate, când Andreea Vass ne explica cum suntem tâmpiți dacă nu înțelegem că trebuie să strângem cureaua, Bogdan Drăgoi încasa 19,000 de lei lunar de la consiliile de la CEC şi Eximbank până cand Sebastian Vlădescu a semnat un ordin cerând ca toți secretarii de stat să îşi doneze contribuțiile la Fondul de Solidaritate. De la 1 ianuarie 2011 Ministerul de Finanțe nu mai face publice numele donatorilor la fondul de Solidaritate însă am putea să îl credem pe cuvânt pe Bogdan Drăgoi că a continuat să doneze, conform declarației de avere din iunie anul trecut.

Am auzit o vorbă a grecilor care spune multe: κάτι τρέχει στα γύφτικα, care se traduce “E scandal în satul țiganilor” dar e folosită cu sensul de “Mă doare undeva”. În ultimii ani am fost învățați să ne uităm cu satisfacție la capra vecinului, ba la unguri, ba la greci şi să ne g