Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşul, în zodia olimpiadelor

Publicat in Flacara Iasului, marți 2 aprilie 2013 ·

Capitala Moldovei găzduieşte, în această săptămână, nu mai puţin de trei olimpiade, la care şi-au anunţat participarea aproximativ 800 de elevi şi cadre didactice din mai multe judeţe ale ţării.

Olimpiada Naţională de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, pentru elevii de gimnaziu, Olimpiada de Discipline Tehnice şi Olimpiada Naţională de Religie – „Alianţa Evanghelică“, sunt competiţiile care vor însufleţi, în zilele următoare, sistemul de educaţie ieşean. „Am tratat cu toată seriozitatea prezenţa a aproximativ 800 de elevi şi profesori în municipiul Iaşi, în perioada următoare. La olimpiada de limba şi literatura română – gimnaziu, participă în jur de 350-400 de elevi şi profesori, însoţitori plus comisie naţională, peste 100 de copii şi în jur de 20 de profesori vin la olimpiada de discipline tehnice, iar la olimpiada de religie «Alianţa Evanghelică» vor fi tot în jur de 100 de elevi şi profesori“, a precizat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspectorul şcolar general.

Startul competiţiilor a fost dat aseară, cu deschiderea festivă a Olimpiadei Naţionale de Religie – „Alianţa Evanghelică“, la Colegiul „Richard Wurmbrand“ Iaşi, eveniment la care participă elevi din clasele VII-XII, câştigători ai concursurilor judeţene. Preşedintele comisiei de concurs este conf. univ. dr. Dănuț Jemna, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Astăzi, de la ora 9.00, se va desfăşura proba scrisă a concursului. Festivitatea de premiere este programată mâine, la ora 16.00, la Colegiul „Richard Wurmbrand“. După susţinerea concursului, participanţii vor avea prilejul să cunoască spaţiul cultural al Iaşului, vizitând Parcul Copou, Teiul lui Eminescu, Sala Paşilor Pierduți (Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi), Muzeul Literaturii Române Iaşi (Casa Pogor), Bojdeuca Creangă, Muzeul Unirii, Mănăstirea Golia, Biserica „Trei Ierarhi“ şi Palatul Culturii. Olimpiada Națională de

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 58 minute
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

FOTO Adrian Mutu, surpriză pentru fiul său » „Briliantul” s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Astăzi, , golgheterul all-time al naționalei României, la egalitate cu Gică Hagi, s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur și atacantul celor de la Al Nassr.

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 2 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum o ora
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Zelenski semnează legea pentru recrutarea condamnaților în armată și mărește amenzile pentru cei care se sustrag de la serviciul militar

G4Media acum 2 ore
Volodimir Zelenski a promulgat două acte legislative care ar putea fi esențiale în ceea ce privește serviciul militar, relatează Sky News. În primul rând, președintele ucrainean a semnat în această după-amiază o lege care permite anumitor categorii

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°