Între 27 şi 29 octombrie, Literaturhaus Berlin, Robert Bosch Stiftung şi Memorialul Berlin-Hohenschönhausen (fosta închisoare de maximă siguranţă a STASI) au organizat la Berlin o conferinţă internaţională intitulată „Crimele dictaturilor din Europa de Est“. Invitaţi au fost istorici, cercetători, membri de ONG-uri, reprezentanţi ai unor asociaţii de foşti deţinuţi sau persecutaţi politici, directori şi reprezentanţi ai unor importante muzee şi memoriale din Belarus, Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Polonia, România, Ungaria. La 20 de ani de la căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est, problema confruntării cu trecutul recent rămîne încă o chestiune nu doar nerezolvată, ci şi neacceptată ca necesitate morală, în cele mai multe cazuri. În statele fost comuniste nu există încă o bază legislativă serioasă, care să înlesnească demersurile de a-i repune în drepturi pe cei care au fost politic prigoniţi şi de a-i chema la răspundere pe foştii criminali. Nerezolvarea juridică şi tăcerea privind istoria recentă a acestei regiuni au dus pînă la urmă la refacerea unor vechi structuri de putere care nu au avut alt efect decît deformarea şi schimonosirea unor societăţi aflate în pragul unor aşa-numite „proaspete democraţii“. Indiferenţa faţă de victimele dictaturilor comuniste, încercarea de minimalizare sau de negare a istoriei recente sînt constante comune ale acestui spaţiu geografic. Cu toate diferenţele politice, sociale şi de istorie recentă, aceste constante se manifestă asemănător în mai toate ţările care au avut de suportat zeci de ani de dictatură – de la blocarea directă, fără ascunzişuri, sau neacceptarea analizelor privind trecutul comunist, cum este cazul din Belarus, pînă la mimarea anticomunismului, frînarea şi descurajarea cercetărilor pe linii instituţionale sau politizarea unor instituţii şi utilizarea lor în diverse interese partizan