Vama este singurul loc din ţară organizat ca un parc tematic, elementul central fiind rock-ul. Conceptul, născut de la sine, duce intensitatea distracţiei la un nivel neegalat în România. Sursa: REUTERS
"Depravarea ne uneşte!". Şi-o mai spune o dată, dând răspunsul pe care îl caută toţi acolo, în Vama Veche, răscolind cu tălpile plaja ca şi cum am fi pierdut ceva în nisip. E miezul zilei, terasele sunt pline ochi, toţi mănâncă şi încontinuu beau bere, aşa că tipa din faţa mea, însoţită de un cuplu, mi-a cerut voie să împărţim masa. Nu eram sigur dacă e ameţită, avea privirea uşor marmorată şi vorbea tare, dar a mai cerut o carafă de vin şi multă apă pentru un şpriţ rece. Nu ştiu cum o cheamă, dar nu uit cum bătea cu palma în blatul mesei: "Unde-i depravare se lipesc toţi!".
Locul în care îţi pierzi minţile
De şapte ori am înconjurat Vama Veche, ca un tramvai pe şine. Era 3 dupăamiaza, dar briza te ajută să nu transpiri nicio picătură. E ca şi cum ai fi în stomacul unei balene, îţi trebuie răbdare să pătrunzi sensul acelei neorânduieli generale. Satul şi campingul de pe plajă şi tot harnaşamentul de construcţii provizorii de pe marginea falezei par clădite din resturile aduse de mare din larg. Materiale şi culori se amestecă în devălmăşie şi nimeni aici nu are ambiţii estetice. E mult fier vechi adunat prin curţile din Vamă, şi pungi de plastic, beţe de stuf frânte în bucăţi şi multe frânghii încolăcite pe stâlpi şi cherestea bătută în cuie fără mofturi. Vama seamănă cu baza coloniştilor din Mad Max, un fior eco străbate staţiunea deşi unii simt în aer altceva, mirosul dulceag al kitsch-ului.
Pe nimeni nu mulţumeşte locul acesta, aşa cum arată, dar toţi trag la el ca la stupul cu miere. Boemii, optzeciştii nostalgici şi folkiştii vor o Vamă în pielea goală, pustie şi bătută de vânturi, doar cu Stuful la mijloc