Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Ina Todoran a adus în judeţul Alba Trofeul Mamaia pentru cântec popular

Publicat in Adevarul, duminică 30 august 2009 ·

Câştigătoarea festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc Mamaia 2009 este Ioana Ina Todoran, din judeţul Alba, care reprezintă zona etnografică Podişul Târnavelor. Tânăra are doar 16 ani. Cântă de când avea doar opt ani şi s-a făcut remarcată la concursurile de muzică populară. În cele două seri de festival, 30 de tineri din toată ţara au urcat pe scena Teatrului de Vară Soveja, din Constanţa, şi au arătat că păstrează viu spiritul tradiţiei româneşti. Cei mai buni vor fi premiaţi diseară, în cadrul galei laureaţilor, care va începe la ora 21.00. După ora 23.00, spectatorii vor asculta muzica lui Ioan Bocşa, acompaniat de ansamblul de muzică tradiţională românească „Icoane“, şi Tudor Gheorghe.

O încununare a performanţelor de până acum

Ina Todoran, care a reuşit să aducă trofeul în judeţul Alba s-a făcut tot mai mult remarcată, încă din anul 2006. Printre reuşite sunt de amintit Premiul Tinereţii la ediţia din 2007 a concursului de folclor „Strugurele de Aur”. şi trofeul Festivalului „Io mi-s mândră-n sat”, festival prezentat în direct la un post de televiziune cunoscut.

 Ina Todoran e un „mugur” din tezaurul profesoarei Leontina Fărcaş, solistă de muzică populară sub îndrumarea căreia valorile prind substanţă. „Muguri de Tezaur” e o echipă de tinere talente „stropite” de Leontina Fărcaş cu apa magică a cântecului drag de folclor şi a performanţei.

Interpreta care a reuşit să reprezinte cu mândrie  judeţul Alba este o tânără cum mult mai matură decât vârsta pe care o are, 16 ani. După părerea sa rugăciune şi cântecul popular autentic sunt foarte apropiate. „Am învăţat de copilă  ce însemnătate are rugăciunea. Bunica m-a învăţat credinţa şi, mai apoi, a însămânţat în mine cântecul popular, plăcerea de a cânta folclorul românesc”, a spus Ina Todoran. 

Pentru dedicaţia sa Ina Todoran

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 47 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 38 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum o ora
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 53 minute
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°