Am fost pentru prima dată la Sibiu la jumătatea anilor ’80, cînd tovarăşa învăţătoare a decis că incinta Grădinii zoologice este spaţiul nimerit pentru festivitatea de intrare în rîndurile pionierilor. M-au lăsat cu gura căscată, la vremea aceea, clădirile din centru care semănau foarte tare cu cele din filmele străine a căror acţiune se desfăşura în Evul Mediu. Am revenit în Sibiu abia în 2004 la Festivalul de film documentar "Astra". Clădirile baroce erau la locul lor, e drept unele dintre ele atinse de cultura termopanului care s-a răspîndit în RomÈnia postdecembristă cu o viteză demnă de un fenomen mai bun. Şi cum festivalul aproape că nu-ţi lasă timp liber, în cele patru zile n-am apucat să depăşesc vreodată limitele care delimitează centrul oraşului. Anul acesta am avut la dispoziţie, puse cap la cap, cinci zile în care să încerc să mă lămuresc cam ce înseamnă pentru un oraş ca Sibiul să devină Capitală Culturală Europeană.

Efectele te întîmpină încă de la gară, unde şantierul enorm al lucrărilor de reamenajare a pavajului face casă bună cu un crater uriaş care va găzdui fundaţia unei clădiri de birouri. Odată scăpat de valurile difuze de praf, te întîmpină un oraş în renovare. Faţadele au fost finisate deja, dar uşile întredeschise spre frumoasele curţi interioare lasă la vedere şantiere peste şantiere. Žn drum spre Piaţa Mică, iei contact în forme diferite cu ceea ce înseamnă reinventarea tradiţiilor. Peste tot au fost înlocuite reclamele kitsch cu plăci din fier forjat care amintesc de strămoşeştile simboluri heraldice ale breslelor. Astfel au apărut înnobilate de noua estetică reclame din fier forjat pe care scrie "aparate auditive", "coafor" sau "market". Capacele de canal au fost şi ele înlocuite cu unele noi, marcate bilingv "Hermanstad-Sibiu". S-a ajuns pînă acolo încît - îmi spune M., mai atentă decît mine la vitrine - şi fonturile unora