Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavi operaţi cu "materialul clientului"

Publicat in Romania Libera, luni 20 septembrie 2010 ·

În Caraş Severin, bolnavii care au avut neşansa să pice la pat şi să aibă nevoie de o intervenţie chirurgicală trebuie să îşi procure pe cont propriu toate materialele sanitare. Adică, de la banalele pastile de paracetamol, aspirină şi algocalmin şi până la sângele pentru perfuzii, anestezicul, aţa de cusut şi vata necesară. Ferească sfântul de o complicaţie sau o boală mai grea, fiindcă atunci bietul om este în necaz mare şi cu siguranţă va trebui să apeleze la economiile de-o viaţă sau să se împrumute.

Optimism oficial

Cu toate acestea, oficialităţile anunţă că spitalele sunt la zero cu datoriile. Printr-o rectificare bugetară, Guvernul a alocat suma de 170 de milioane de euro pentru plata datoriilor spitalelor din toată ţara. Datoare la furnizorii de medicamente, materiale sanitare şi mâncare erau şi spitalele cărăşene. Dar de acum totul ar trebui să intre pe un făgaş normal, iar spitalele să înceapă procedura de achiziţie a celor necesare. Pe hârtie, lucrurile stau cu totul altfel în realitate.

„Datoriile spitalelor au fost achitate prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Caraş Severin. Cele nouă spitale din judeţul nostru au reuşit să cumuleze în ultimii ani datorii de 8,2 milioane de lei. Casa a achitat aceste datorii. Pacienţii care ajungeau să se interneze erau nevoiţi să cumpere toate medicamentele de la banala fiolă de algocalmin, la cele mai scumpe medicamente. Casa de Asigurări însă îi asigură pe bolnavi că de acum nu ar mai trebui să fie nevoie să-şi procure medicamentele pe propria cheltuială" declară Carmen Ghitera, purtător de cuvânt al CJAS Caraş Severin.

Dr. Dumitru Secăşan, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, spune că „ Cele mai mari datorii le-a cumulat Spitalul Judeţean din Reşiţa care avea o restanţă de 1,3 milioane de lei doar la plata facturii la încălzire plus alte 7,5 milioane de lei l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 58 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 28 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°