Italianul a negociat ieri cu Nicolae Badea, dar încă nu a semnat. Borcea nu se opune deşi l-ar vrea pe Ţălnar, iar Ciobi va fi pe bancă la Mediaş
Şocul prin care acţionarii lui Dinamo vor să scoată echipa din criză se numeşte Dario Bonetti. Italianul a fost contactat duminică de Nicolae Badea, preşedintele CA fiind sprijinul tehnicianului şi în primul mandat, în 2009, iar ieri, după mai multe ore de negocieri, a acceptat să preia un Dinamo aflat în derivă, exact cum ProSport v-a anunţat în exclusivitate în ediţia tipărită de ieri.
Ieri, cu câteva zeci de minute înaintea prânzului, Dario Bonetti a aterizat pe aeroportul "Henri Coandă", însoţit de Claudio Bozzini, antrenorul său cu portarii. Cei doi s-au urcat într-un SUV Mercedes înmatriculat cu numerele FCD, iar prima destinaţie a fost sediul Computerland, acolo unde Nicolae Badea îl aştepta pe italian pentru negocierile finale.
"Am o pasiune comună cu domnul Badea, pictura!"
Cum aţi putut afla şi urmărind www.prosport.ro, Bonetti nu a rămas acolo decât două ore, după care a fost condus la hotelul Phoenicia, unde s-a cazat. "Sunt în vacanţă. Am venit la domnul Badea pentru că avem o pasiune comună, pictura", a fost răspunsul cu care italianul a vrut să salveze aparenţele. După câteva secunde, totuşi, a dezvăluit: "E posibil să ne vedem la conferinţa de presă mâine (n.r. - azi)".
Borcea şi-a dat acceptul
La nici o oră distanţă, Bonetti s-a întors la Computerland, iar de data aceasta în faţa italianului se afla şi Dragoş Săvulescu, nu doar Nicolae Badea. Singurul care lipsea dintre acţionari, Cristi Borcea, şi-a dat acordul de la Miami, telefonic, pentru numirea lui Bonetti: "Dacă aşa e mai bine pentru Dinamo, trec şi peste acele vorbe spuse de el despre mine", a fost răspunsul lui Borcea, care l-ar fi propus totuşi pe Ţălnar. În 2009, unul din motivele demiter