Intre amintirile cele mai autentice ale trairii crestine din vremea copilariei mele este denia Prohodului, cu sfisietoarele cintari triste. N-am inteles atunci mai nimic din substanta teologica a slujbei, dar nu voi uita niciodata tinguirea demna a femeilor pentru Mintuitorul plecat la vesnicie in floarea virstei, de parca ar fi jelit un tinar nelumit. Sarbatorile mari crestine apartin copiilor si femeilor. Celor dintii pentru ca singuri pot trai bucuria autentica, neingrijorata si sincera, iar celor din urma intrucit doar ele stiu sa le pregateasca si au altruismul sa le ofere altora. Fara culoarea locala si incarcatura de sens pe care ei si ele le-o pot oferi, sarbatorile ar fi serbede ori simple, didactice discursuri despre credinta. De la mama am inteles frumusetea, subtilitatea si bucuria sarbatorii, iar de la prietenii din copilarie si atmosfera ei magica, am salvat amintirile tenace. Pot recompune doar pentru mine, nu si pentru cititor, mi-e teama, secvente vii din sarbatorile copilariei ce le port in suflet pentru toate zilele vietii mele. De la trecerea copilariei, dar si a mamei, in lumea umbrelor, particip de sarbatori, ritualic, ma straduiesc sa le inteleg rostul crestin ori natura ludica, sa le pun in ecuatie cu alte intimplari ale existentei, sa scriu, iata, despre ele, dar bucuria deplina ori fascinatia sarbatorii le-am pierdut iremediabil. Ma hranesc, de aceea, cu amintirile copilariei, incercind, prin reconstituire arheologica, sa recompun macar citeva cioburi pentru uzul fiintei mele, de sarbatori. In memoria mea intima, Pastele, cu deosebire, intr-o masura mai vie decit Craciunul, cealalta mare sarbatoare de peste an, s-a salvat si perpetuat, ca adinc si curat crestin. Poate pentru aceea ca Invierea am asumat-o certitudinii mintuirii, noi, popor vechi crestin, deci bun cunoscator al sensurilor arhaice. Neam de tarani si multa vreme nestiutori de ca