Mutilarea ICR, realizată legislativ prin adoptarea ordonanţei de urgenţă şi consfinţită prin tăierea bugetară operată de guvern, este dusă până la capăt, prin alegerea de către Senat a noii conduceri. “Depolitizarea” ICR este un obiectiv atins acum prin acţiunea noii majorităţi parlamentare. Locul celor recrutaţi pe criterii partizane este luat de adevăraţi profesionişti,iar arbitrariul desemnării prezidenţiale este înlocuit cu transparenţa selecţiei parlamentare.
Dincolo de sarcasm şi de tristeţea momentului ce marchează un regres instituţional dramatic, procedura aplicată în Senatul României indică, fără ambiguitate, tipul de misiune pe care ICR îl va fi chemat să îl îndeplinească în viitor. Trecerea de la un institut ce exportă, pe bază ecumenică, cultura României, fără a impune logica naţionalismului autist, la un organism ce deserveşte o cultură de partid şi de stat s-a a produs, în data de 11 septembrie 2011. Disputa dintre partidele parlamentare, negocierea în vederea ocupării unor poziţii relevă efectele secundare ale plasării ICR în subordinea Senatului. Întreaga acţiune a ICR va sta, de acum înainte, sub zodia acestei împărţiri de partid. Va sta sub semnul distribuirii ce evocă tratativele dintre partide în vederea ocupării poziţiilor înalte din administraţia de stat.
Cultura de partid şi de stat, pe care ICR va fi chemat să o gestioneze, este oglinda acestei modificări de substanţă intervenite o dată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă. Modificarea de optică din norma de organizare nu poate fi subestimată. ICR este adus sub controlul rigid şi partinic al statului . Cel ales în fruntea sa în această manieră, indiferent de identitatea sa, nu poate fi altceva decât un exponent al majorităţii din Senat care a votat în favoarea sa. Mandatul său devine unul politic, în accepţiunea cea mai brutală şi îngustă a sintagmei. Politica de ex