Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan sau Hidra?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 septembrie 2010 ·

Un foarte bun prieten, om serios, cu o slujbă excelentă la o multinaţională cu sediul în centrul Bucureştiului, şi-a spus, privind probabil vreun vecin mai în vârstă şi mai resemnat: ce-ar fi să fac o nebunie?

Îi place fotbalul, ceva mai mult decât a sta la televizor cu berea în mână sau a sparge seminţe şi atât. Înţelege fotbalul, i-a pătruns filosofia şi, desigur, îi ştie frumuseţea. Nu e un fan, e un pătimaş lucid.

Ca să scurtez povestea, văzând el într-o zi că urmează să se dea examene la Şcoala federală de antrenori, şi-a pus problema să lase naibii biroul din buricul târgului şi să intre în fenomen, la firul ierbii. Să construiască ceva, cu entuziasm, să se bucure şi, cu puţin noroc, să bucure. I-am spus că îmi doresc să-şi atingă acest vis cu mâna şi că aş fi fericit dacă realitatea de pe teren va fi comparabilă, măcar pe departe, cu imaginea pe care cred că o are despre munca în trening.

Spunându-i asta, mi-au trecut prin faţa ochilor mutre de mafioţi mai mari sau mai mici, cu ceafa rasă, care dau buzna în vestiar, bătăuşi pe care trebuie să-i pui la punct prin cantonamente, suporteri degrabă rostitori de înjurături iscusite, pre şedinţi de club dubi o şi, arbitri corupţi, presă de profil tabloidă. O lume a fotbalului în care se rulează foarte mulţi bani şi în jurul căreia gravitează prea mulţi interlopi, ceea ce face ca subiectul - fotbalul - să treacă în plan secund.

Ştirile şi talkshow- urile sportive sunt doldora de personaje triste: impresari ciomăgari şi preşedinţi de club agramaţi, introduşi de prezentatoare frumoase, cu număr mare la sutien. Se discută despre nimic. Se bârfeşte. Se face show de prost-gust. Se inventează politicieni. La stadion, multe galerii sunt controlate de mafioţi. Copii talentaţi, dar slabi de înger, ajunşi vedete peste noapte, se dau în stambă prin baruri, cu pipiţe din revistele de sc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 3 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 2 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 4 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°