Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălan trage un semnal de alarmă vizavi de deterioarea situației financiare a companiilor private

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 26 august 2013 ·

Vicepreședintele regional al PDL, deputatul de Suceava, Ioan Bălan, trage un semnal de alarmă vizavi de deterioarea situației financiare a companiilor private arătând că de la ”guvern se vede roz însă din piață se vede gri”. Bălan a subliniat că acumularea restanțelor de plată ale statului către firmele private, care se ridică la câteva miliarde de lei, blochează lichiditățile financiare ale acestora. ”Bunăstarea populației este relevată de consumul privat. Acesta a scăzut, atrăgând și diminuarea importurilor.În luna iulie firmele private nu și-au putut onora între ele, din lipsă de lichidități financiare, plăți de peste 250 milioane de euro (1,13 miliarde de lei), adică sume cu 75% mai mari decât în iulie 2012. Sumele refuzate la plată din cauza lipsei lichidităților financiare s-au ridicat la 5,9 miliarde de lei în primele 7 luni, un maxim istoric, practic după primele 7 luni ale anului,volumul plăților pe care firmele nu l-au putut efectua din cauza blocajului financiar este aproape de nivelul înregistrat pe tot parcursul lui 2011. În 2012 nivelul acestor sume a fost de 1,9 miliarde de euro, cu 36% mai mult decât în 2011”, a explicat Bălan, care la rândul său face parte din breasla oamenilor de afaceri. El a amintit că premierul Victor Ponta anunța recent o creștere economică de 2,4% din Produsul Intern Brut (PIB) la semestru, deși datele Istitutului Național de Statistică au relevat o creștere de doar 1,7% din PIB. ”În concluzie, situația companiilor private s-a deteriorat, în ciuda creșterii economice de 1,7% din primul semestru”, a spus vicepreședintele regional al PDL.

Ioan Bălan a precizat că statul a redus cheltuielile pentru investiții însă le-a crescut pe cele guvernamentale cu bunurile și serviciile. ”Domnul Ponta a promis în programul domniei sale o reducere cu 50% (în medie 7 miliarde de euro anual).Ce spune execuția bugetară la 6 luni? Guvern

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 57 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 49 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 4 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°