Scandalul Legii Amnisitiei continuă şi toată lumea aşteaptă cu interes să vadă dacă PSD (USL) va introduce pe ordinea de zi de marţi a Camerei Deputaţilor votarea din nou a acestui proiect controversat. Între timp au ieşit la iveală (publicate pe pagina de internet pesurse.ro) înregistrări de la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL conform cărora Crin Antonescu l-a criticat dur pe premierul Ponta pentru această lege. Practic, liderul liberal a pus totul în cârca prim-ministrului şi a PSD.
Preşedintele PNL le-a mărturisit membrilor BPN că s-a întâlnit cu Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Daniel Chiţoiu lunea trecută, pe două legi: Legea amnistierii şi Legea Minelor.
Antonescu a spus nici mai mult nici mai puţin, că, în cazul amnisitiei, Ponta „a insistat, pornind de la aceeaşi idee ca şi în cazul Roşiei Montane, o idee stupidă” că el poate să spună că nu e de acord, în timp ce legea să treacă foarte bine prin Parlament. Liderul liberalilor a mai povestit colegilor săi din BPN că i-a spus premierului că un asemenea proiect nu trebuie făcut pe fugă, fără avizul Ministerului Justiţiei şi când prim-ministrul nu e în ţară, chiar dacă ar exista motive pentru a discuta serios o amnistie. „Deci ori facem o lege care să fie rezonabilă şi care să poată fi prezentată şi apărată în faţa opiniei publice, lege pe care să ne-o asumăm cu toţii ori nu, dacă noi nu suntem de acord pentru că există riscul de a se folosi propagandistic o astfel de lege este enorm având în vedere că printre posibilii beneficiari ai unei asemenea legi ar fi un Adrian Năstase, un Voiculescu, domnul Fenechiu de la noi, domnul Nichita, domnul Dragnea (..) şi alții deşi cu toţii avem opiniile noastre despre cum aceşti oameni au ajuns să fie condamnaţi”, a explicat Antonescu.
Liberalul spune că i-ar mai fi spus premierului că „aşa ceva nu stă în picioare”, că e de acord că sunt lucruri ca