Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Ungureanu: Ne-au bătut măr. Îl vom reclama pe Schulz pentru că susține masiv PSD

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

"A trebuit să ne batem pentru fiecare luare de cuvânt", a declarat eurodeputatul PDL Traian Radu Ungureanu, care a ținut scorul dezbaterii de ieri din Parlamentul European și a ajuns la concluzie că democrat-liberalii au fost bătuți măr. Acesta a declarat că europarlamentarii PDL vor reclama "comportamentul" lui Martin Schulz, preşedintele PE, pe care îl acuză că susţine "masiv" PSD.

"A trebuit să ne batem şi am reuşit. Rezultatul este însă că ne-au bătut măr, ca să spun aşa. Cu 17 la 4 la luări de cuvânt. Am încercat să difuzăm şi un film care este foarte interesant cu doamna Rovana Plumb cerând retragerea fondurilor pentru România şi am fost refuzaţi. Deci am luat bătaie şi la filme cu unu la zero. Asta este situaţia. Mai precis, situaţia unor partide ce se plâng de suprimarea dezbaterii democratice în România şi vin să prezinte la Bruxelles această situaţie într-o dezbatere în care suprimă dreptul la cuvânt. A trebuit să ne batem pentru fiecare luare de cuvânt", a declarat Ungureanu pentru Mediafax.

Dezbaterea din PE, "un bairam propagandistic"

El a apreciat că dezbaterea a fost "un bairam propagandistic", în cadrul căruia "atât Guvernul ales al României, cât şi preşedintele ales al României au fost descrişi rând pe rând ca regim dictatorial, regim autoritar, regim al întunericului, urmaşi ai lui Mussolini".

Eurodeputatul PDL a deplâns faptul că preşedintele țării a fost prezentat ca un dictator, "ca omul care a concentrat în mâna sa toată puterea". "Crin Antonescu a vorbit în mod repetat în aceşti termeni şi mă întreb dacă l-a avut în vedere pe acel dictator pe care Parlamentul l-a suspendat, nesocotind de altfel avizul Curţii Constituţionale, şi pe care 80% dintre români l-au reconfirmat prin referendum", a mai spus Ungureanu.

Europarlamentarii PDL îl acuză pe președintele PE de părtinire

Eurodeputatul PDL a mai spus că el, împ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 41 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 54 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 55 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 37 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°