Ehei, unde sunt cozile de pe vremea lui Ceauşescu!...

Mai întâi că nu se dădea nimic de pomană. Tot ce luai (dacă apucai) - plăteai. Apoi, se născuse o deontologie spontană a cozii - unii ţineau rândul altora (existau chiar "rândaşi" profesionişti, care aveau timp şi nevoie de bani şi îşi vindeau la un preţ modic locul din faţă), alţii strigau "Daţi câte un chil, să s-ajungă la toată lumea!", iar forma maximă de organizare morală era distribuirea de numere de ordine de către inşi cu iniţiativă civică. Nu o dată, bătrâni care abia se ţineau pe picioare sau femei gravide erau lăsaţi să treacă în faţă la îndemnul întregii cozi.

Prin toate aceste reguli ad-hoc de comportare, conştientul şi subconştientul colectiv luptau să păstreze, atât cât se putea, demnitatea oamenilor, să împiedice transformarea lor într-o haită încăierându-se pe hrană.

Dar produsele nu aveau cod de bare.

Acum, oamenii se calcă în picioare ca să înşface zahăr, ulei, carne tocată, detergenţi, haine aruncate lor pe daiboj, toate cu cod de bare, căci societatea a evoluat.

E sărăcie mare, dar nu mai mare decât pe vremea lui Ceauşescu. Altceva e mai mare ca atunci. Ceva ce ar face să fie omor şi pe pungi de plastic goale - numai gratis să fie.

Mă întreb: dacă în loc să fie date de pomană aceste produse, li s-ar cere doritorilor să facă, fiecare după puteri, o oră - două de muncă în folosul comunităţii, s-ar mai călca lumea în picioare?

Ehei, unde sunt cozile de pe vremea lui Ceauşescu!...

Mai întâi că nu se dădea nimic de pomană. Tot ce luai (dacă apucai) - plăteai. Apoi, se născuse o deontologie spontană a cozii - unii ţineau rândul altora (existau chiar "rândaşi" profesionişti, care aveau timp şi nevoie de bani şi îşi vindeau la un preţ modic locul din faţă), alţii strigau "Daţi câte un chil, să s-ajungă la toată lumea!", iar forma maximă de organizare mora