O ieşire la terasele sau localurile de la vecinii bulgari este cu 30% mai ieftină, în plus nu mai e nevoie să bateţi drumul până la Bucureşti pentru un film. Ciflica este restaurantul preferat de giurgiuvenii care aleg restaurantele bulgăreşti în defavoarea celor din Giurgiu.
Isteţi şi puşi pe făcut bani, vecinii bulgari au avut grijă să deschidă larg porţile turismului pentru români, iar giurgiuvenii, cei mai aproape de graniţa cu Bulgaria, n-au ratat ocazia să guste din ospitalitatea vecinilor de dincolo de pod.
În timpul săptămânii, dar mai ales în weeend, zeci de giurgiuveni ies din ţară prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse pentru o „escapadă” pe meleaguri bulgăreşti.
Motivele sunt cât se poate de obiective, preţurile mult mai mici la localurile şi terasele lor, dar şi posibilităţile mult mai extinse de petrecere a timpului, în comparaţie cu Giurgiu, „schingiut” în timp şi ajuns astăzi să nu mai aibă nici măcar un cinematograf.
Mallul, preferat de giurgiuveni
Şi ca să fie siguri că atrag tot mai mulţi turişti, bulgarii au transformat în certitudine iniţiativele şi au redus taxa de pod de la şase la doi euro. Una dintre noile atracţii, inaugurată la sfârşitul anului trecut este Mallul Ruse, cu o suprafaţă închiriabilă de 40.000 mp, realizat pe trei niveluri, 160 de magazine şi 1.200 de locuri de parcare.
Situat pe bulevardul Lipnik, cel mai mare Mall din Peninsula Balcanică cuprinde printre altele, un hypermarket Carrefour şi zece săli de cinematograf ale Cinema City cu o capacitate de aproape 2.000 de locuri. Cinematograful oferă acelaşi confort care se regăseşte şi în cele din Bucureşti, sunet surround pe cinci canale, proiectoare 3D şi ecrane uriaşe.
Preţul unui bilet pentru adulţi este de 7 leva (3,5 euro), iar filmele pot fi vizionate în limba engleză sau dublate în limba bulgară.
“Am mers de multe or