Apa a fost infectată cu irizații provenite de la produse petroliere. În data de 8 iulie, Ispectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ”Maior Constantin Ene” al județului Bacău a fost anunțat prin sistemul 112, despre faptul că pe pârâul Ruja, din dreptul localității Măgirești s-a produs o poluare cu irizații provenite de la produse petroliere.
Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a spargerii unei conducte cu diamentrul de 4 țoli, aflată în proprietatea societății Petrom. În urma incidentului, a fost diversat în pârâu un amestec de aproximativ 300 de litri de țiței și apă sărată.
Astfel, o parte din cantitatea de țiței a ajuns în albia pârâului Ruja, formând o peliculă cu lățimea de aproximativ un metru pe o lungime de 200 de metri.
Imediat la fața locului s-au deplasat 20 de angajați ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență din cadrul firmei Petrom, alături de Gabi Ciubotaru, șeful Serviciului de Protecție Civilă din cadrul ISU Bacău.
” Pentru a stopa efectele negative produse de poluare s-au realizat șase baraje. Evenimentul nu a afectat terenuri agricole și nici gospodării. De asemenea, nu s-au realizat mortalități piscicole ”, ne-a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Bacău.