Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inna, 90.000 € în două săptămâni!

Publicat in Click, joi 5 aprilie 2012 ·

Inna se poate considera cea mai cunoscută, dar şi cea mai bogată cântăreaţă din România. Solista a refuzat să mai cânte în ţară, axându-se pe străinătate, acolo unde oamenii sunt dispuşi să scoată 15.000 de euro din buzunar ca s-o aducă la un concert. În numai două săptămâni, Innei i-au intrat în cont aproape 100.000 de euro.

Solista nu mai cântă în România decât la evenimente foarte importante - nu de alta, dar în ţară nu este apreciată aşa cum ar fi vrut ea, iar un artist de talia ei se respectă.

Inna a cucerit străinii cu piesele şi videoclipurile scoase pe bandă rulantă. Aşa că a organizat chiar şi un turneu „Tour Mexico - I Am the Club Rocker". În ultimele două săptămâni din luna martie, solista a bifat şase oraşe: 16 martie - Monterrey, spectacol ce a avut loc la „Espacio San Pedro", 18 martie - CD Mexico la Auditorio National, la 22 martie a cântat în Puebla, la Acapulco a susţinut concert la 23 martie, iar la 30 şi 31 martie, Inna le-a cântat fanilor din Cancun, respectiv celor din Merida.

Bruneta are azi concert la San Francisco şi mâine la Los Angeles

Dacă pe un concert artista încasează aproximativ 15.000 de euro, pentru cele şase bugetul i-a crescut cu aproximativ 90.000 de euro, conform unor surse din anturajul ei.

Fotografie realizată în timpul concertului din Cancun (Mexic)

Astăzi şi mâine, cu puţin înainte de Paşte, Inna va susţine două concerte la Los Angeles şi San Francisco. Din cauza turneului, e posibil ca, de Sărbătorile Pascale, românca nici să nu ajungă prin ţară.

Alexandra Stan a cucerit Japonia, Ellie White Europa

Solista Alexandra Stan este a doua româncă celebră peste hotare. Artista străbate lumea în lung şi-n lat cu spectacole, însă oboseala şi-a spus cuvântul chiar în urmă cu câteva săptămâni, când a ajuns de urgenţă la spital.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 26 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 29 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 29 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 41 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°