Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNA ÎN PUBLIC. ALTA ÎN SECRET. Mona Pivniceru îşi schimbă atitudinea la 180 de grade. Mâţa blândă zgârâie rău!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 noiembrie 2012 ·

La întâlnirea cu experţii Comisiei Europene, ministrul Justiţiei "şi-a pierdut cumpătul". Sursele noastre spun că Pivniceru a aruncat vina pe CSM, ANI, Inalta Curte. Le-a spus experţilor că Niţu şi Irimie sunt mai buni decât Kovesi şi Morar, c-aşa i-a spus psihologul de la INM. Sursa: Marian Ilie

Dacă până mai ieri vorbea în public despre recomandările Comisiei Europene ca despre nişte “porunci”, ministrul Justiţiei a început să recunoască faptul că acestea sunt obligaţii asumate de noi în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Poate află lucrul acesta şi Asociaţia Magistraţilor din România, din care provine şi Pivniceru. Nu de alta, dar chiar în aceste zile când experţii evaluatori de la CE se află în România, AMR "o pune" de o dezbatere ale cărei prime două teme par că vin din neguri trecute şi exprimă mai degrabă dorul de comunism. Laura Ştefan: "Pivniceru pare să aibă un comportament duplicitar!"

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a explicat miercuri seara, la Realitatea TV, că datele cerute de Comisia Europeană referitoare la anumite dosare se refera doar la traseul procesual al acestora, iar solicitarea CE intra sub incidenţa Tratatului asumat de România la intrarea în Uniunea Europeană.

"Comisia monitorizează propriile noastre promisiuni. Noi avem nişte obligaţii asumate la intrarea în Uniunea Europeană. Atâta vreme cât suntem sub egida unor tratate asumate de noi, trebuie să ne comportăm ca atare", a mai spus Mona Pivniceru. Iată, deci, că se poate, a aflat şi doamna ministru că ne-am asumat prin Tratatul de aderare să respectăm statul de drept şi valorile fundamentale ale democraţiei. Sperăm ca domnia sa să nu mai folosească termenul de “porunci” atunci când vorbeşte despre recomandările Comisiei Europene subsumate aderării la Uniunea Europeană. Să nu uităm că Mona Pivniceru a folosit public acest termen, de mai multe ori, chiar şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 38 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 38 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°