Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Prefectul anunţă o anchetă în investiţiile din învăţământ

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Prefectul de Mehedinţi cere explicaţii privind cheltuirea banilor pentru construcţia şcolilor. Ion Mîţu a cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi să întocmească o situaţie cu toate şcolile aflate în construcţie şi banii alocaţi, până acum, pentru aceste lucrări.

Prefectul Ion Mîţu a anunţat că va declanşa o anchetă, pentru a stabili modul în care au fost cheltuiți banii alocați pentru construcţia şcolilor din judeţ. “Vreau o evidenţă cu lucrările începute şi rămase neterminate. Sunt localităţi cu 1000 de locuitori, unde s-au făcut şi două şcoli, nu sunt copii şi probabil că se vor închide şcolile, şi avem localităţi unde nu s-au terminat lucrările, dar în schimb avem nevoie de spaţii”, a declarat prefectul Ion Mîţu.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, din cele 30 de unităţi şcolare intrate în reabilitare sau în construcţie, 18 sunt finalizate. Există lucrări neterminate din cauza lipsei banilor, dar şi lucrări recepţionate şi neachitate încă. Cele mai mari probleme sunt în nordul judeţului, la Şcoala Jirov şi la grădiniţa din Corcova.

Bani grei pentru o şcoală neîncăpătoare

La Jirov, lucrările noii clădiri au început în septembrie 2008 și aveau ca termen de finalizare luna septembrie a anului 2009. Clădirea este departe de a fi terminată. „E una din şcolile unde s-au pierdut bani şi nu puţini. Nu putem arunca banii pe geam şi nimeni să nu răspundă. Corpul meu de control va afla ce s-a întâmplat acolo. Nu e posibil să cheltuieşti 5 miliarde şi jumătate pentru o şcoală mai mică decât cea construită în urmă cu 100 de ani”, a mai spus prefectul Ion Mîţu.

Pentru că proiectul iniţial avea lacune, reprezentanţii ISJ Mehedinţi au iniţiat un proiect de remodulare. Potrivit inspectorului şcolar adjunct Ion Tufiş, investiţia făcută până acum se reduce la turnarea fundaţiei şi a câtorva stâlpi de susţinere, fiind nevo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 34 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 52 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°