Regizorul ştie cinematografia română pe de rost şi a pus ochii pe o actriţă cu care să lucreze: Ozana Oancea. Personajul din filmul lui Cristi Puiu nu l-a cucerit, spune că vizionarea a fost grea Sursa: AFP
„A fost nevoie de trei filme ca să mă conving că vreau să fiu regizor”, mărturisea cineastul Wim Wenders, care a povestit şi despre cum a flirtat cu arta şi cu fotografia la masterclassul de două ore pe care l-a ţinut vineri la Cluj.
Preşedintele Academiei Europene de Film este o enciclopedie ambulantă, le-a văzut pe toate şi a şi filmat câteva, mai precis 52 de pelicule. Ştiu că îi place să vorbească, l-am mai intervievat la Cannes, unde venise cu „Palermo Shooting”, şi m-am ales cu răspunsuri mai mult decât „citabile”, dar de această dată obţin o tăcere pentru început.
L-am întrebat ce film i-ar recomanda unei persoane care are ocazia să vadă o singură peliculă din opusul lui cinematografic. „«Invisible crimes», un scurtmetraj pe care l-am filmat în Africa pentru «Médecins Sans Frontières»”, vine într-un târziu replica, acompaniată de „pentru că nu l-a văzut nimeni”.
Altfel, dialogul are viteză: „Cum v-aţi filma povestea vieţii?”. „Păi, asta fac în fiecare peliculă. Dar, înainte de orice, încerc să nu mă repet”.
„432”, fabulos
„Văd multe filme româneşti pe care le înţeleg foarte bine şi care îmi plac mult, le apreciez onestitatea, culoarea locală, realismul şi spiritul. Mie îmi plac peliculele în care legătura dintre realitate şi ficţiune este neclară, e mereu ceva adevăr în ele”, crede Wenders.
Ca mostre ale acestui tip de cinema citează „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, şi „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, de Cătălin Mitulescu, în care a şi fost implicat. Pe „432” îl consideră „fabulos”, de aceea a şi văzut filmul lui Mungiu de trei ori.
„Moartea d