Directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a fost pus sub acuzare duminică pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoană, în urma unui incident produs sâmbătă după-amiază într-un hotel din New York, a declarat avocatul său, Benjamin Brafman, postului de televiziune CNN, adăugând însă că Strauss-Kahn va pleda "nevinovat".
16:45, zborul 23. Poliţia l-a reţinut pe Strauss-Kahn pe Aeroportul John F. Kennedy, la bordul unui avion Air France, zborul 23, cu destinaţia Paris. Trei detectivi de la New York Port Authority au "descins" la ora locală 16:45 în cabina de clasa I a avionului în care se afla Strauss-Khan, cu zece minute înainte de decolare, şi l-au smuls, pur şi simplu, de pe scaun, după cum descrie cotidianul New York Post scena arestării. A fost pus apoi în custodia Poliţiei şi transferat la o secţie din Manhattan care se ocupă de delicte sexuale, pentru interogatoriu. Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, se află în custodia Poliţiei, fiind bănuit de agresarea sexuală a unei angajate a unui hotel din Times Square, declara în scurt timp după arestare Paul Browne, adjunctul Poliţiei din New York. Este vorba despre o cameristă de la Hotelul Sofitel din New York City, unde fusese cazat şeful FMI. El a fost preluat de ofiţerii NYPD şi dus la Special Victims Unit, secţia specială din Manhattan, iar camerista a fost dusă de poliţişti la Spitalul Roosevelt, unde este tratată pentru răni minore. În cursul zilei de duminică, Strauss-Kahn urma să se prezinte şi în faţa judecătorilor din New York.
Asaltul de la ora 13:00. Camerista, o femeie în vârstă de 32 de ani, le-a povestit poliţiştilor versiunea ei. Ea a spus că i se ordonase să facă curăţenie în apartamentul spaţios, de 3.000 de dolari pe noapte, format din hol, baie, sufragerie, dormitor şi sală de conferinţe, unde locuise Strauss-Khan, spunându-se că ac