L-am întâlnit pe Paulo Coelho în Geneva cu câteva zile în urmă. Păstrăm constant legătura de când a vizitat România pentru a lansa "Zahir" şi avem câţiva prieteni comuni.

Îi citesc cărţile pentru că are, în primul rând, o personalitate extrem de interesantă. Desigur, se ştiu tot felul de poveşti din anii lui de adolescenţă, perioada hippie pe care a trăit-o la maximum sau problemele cu drogurile.

Dar imaginea pe care şi-a format-o şi pe care o promovează astăzi este aceea a unui om care a experimentat tot ceea ce se poate experimenta, iar acum duce o viaţă liniştită în Franţa, Elveţia, Pirinei sau Brazilia împreună cu minunata sa soţie, pictoriţa Christina Oiticica. Însă ceea ce nu se ştie despre Paulo este că e un tip foarte zbuciumat, deşi vrea să pară liniştit, aflându-se într-o continuă căutare de nou, de cunoştinţe "în trend" cu care să-şi surprindă cititorii, şi se hrăneşte din afecţiunea celorlalţi.

Şi, având în vedere faptul că a promovat un stil popular de scriitură, nici nu poate supravieţui altfel.

ÎNDREPTARE INTERNAUTICĂ

Mare parte din discuţiile pe care le-am purtat cu el au avut ca temă interesul său pentru generaţia din care fac parte. Era incredibil de curios să ştie ce se întâmplă cu tinerii de 20 de ani, ce gusturi au sau ce asemănări există între generaţia noastră de acum şi a lui din urmă cu patru decenii. I-am răspuns cu sinceritate că eu sunt un pic ruptă de realitate şi nu-mi place neapărat să-mi petrec timpul cu cei de vârsta mea. A fost uimit să vadă că vorbeam despre Monica Vitti, şi nu despre Paris Hilton, sau că prefer să ascult Leonard Cohen, şi nu Ricky Martin.

Paulo Coelho se teme într-un fel că, dacă nu e tot timpul la curent cu tot ceea ce se petrece în jurul lui în ceea ce priveşte realitatea imediată, nici el nu va mai fi la modă.

Aşa că urmăreşte tot ce se