Ştiţi povestea cu Petrică şi Lupul. Sau Traian şi Lupul, dacă vreţi. Ei bine, Traian ăsta era un tip cam glumeţ. Mergea cu oile la păscut, şi, de plictiseală, i se năzărea să se suie într-un copac şi de acolo se punea pe răcnit: Săriţi, băi, lupu'! Sătenii săreau, că vezi bine nu le era totuna dacă manâncă ei brânză sau lupul carne, dar când ajungeau la locul faptei dădeau de Traian, care se ţinea cu mâinile de burtă de râs. O dată, de două ori, de trei ori i-a păcălit Trăienică pe cei din sat până când aceştia, lehamisiţi, au hotărât să nu-l mai bage în seamă. Asta tocmai când lupul şi-a făcut apariţia şi a început să înfulece mioarele una după alta, sub ochii îngroziţi ai lui Trăienică, cel care din copac răcnea de mama focului: Săriţi, băi, lupul! În sat lumea îşi dădea coate zicând: al dracului Trăienică, nu se lasă de şotii...

Evident că paralela pe care doresc să o fac suferă câteva adnotări. În cazul pe care vreau să-l evoc, un alt Traian, mai mare în grad, care se înfrăţise cu Lupul ca să treacă puntea alegerilor oferindu-i acestuia funcţia de cioban, şi-a dat seama că acesta pofteşte la carne de mioară comună, deşi poza în vegetarian. Şi cum nu s-au prea înţeles ei în nişte chestiuni, a început să-i facă atmosferă, dând zvon în sat ba că Lupu-i trimite nişte bileţele roz în care-i propune să-l lase în pace pe Vânător şi să nu-l mai hărţuiască cu Justiţia, ba că l-a văzut chiar el în mijlocul unui grup de interese plănuind să căsăpească turma, ba că voia să-i bage la pensie pe dulăii ciobăneşti şi să-i înlocuiască cu nişte fini de ai Lupului. De fiecare dată satul mediatic sărea şi constata că Lupul nu era chiar aşa de negru şi că turma păştea liniştită, vegheată de măgarul civic. Şi se întorceau oamenii zicând: mare hâtru mai e Traian ăsta! Are el ceva cu Domnul Lup, i-o fi făcut ceva de nu-l mai are la ficaţi, dar ăsta e serios şi cu grijă de turmă, c