Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Poluarea le dă dureri de cap târgoviştenilor

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Locuitorii din zona platformelor industriale riscă să se se îmbolnăvească. Insomnia, pierderea auzului, bolile cardiovasculare, pulmonare, chiar şi dificultăţile în vorbire pot fi urmări ale poluării. În municipiul Târgoviste, marii poluatori ai mediului sunt amplasaţi în zona platformei industriale de nord a Târgoviştei, în apropiere de fabrica Soceram, unde concentraţia maxim admisă de pulberi respirabile este mult depăşită.

De asemenea, mulţi dintre cei care locuiesc în zona platformei de nord a oraşului se plâng că sunt cu nervii la pământ din cauza zgomotului infernal, care depăşeşte cu mult cei 50 de decibeli admişi de normele europene de mediu. “ Locuiesc aici în apropiere de foarte mulţi ani şi, sincer să fiu, încă nu mă pot obişnui cu zgomotul care se face pe timp de zi şi chiar de noapte, uneori. Am devenit irascibil şi nu pot să dorm noaptea. Am fost la medic cu probleme de insomnie. O să ne îmbolnăvim cu toţii”, a spus Lucian, locuitor în zonă.

Cei de la Garda de Mediu Dâmboviţa nu neagă faptul că zona platformei de nord este foarte aglomerată, poluarea fonică depăşind cu mult normele admise de Uniunea Europeană. ’’Conform măsurătorilor efectuate, se înregistrează zgomote de 73-75 de decibeli. Până în anul 2011 trebuie realizate hărţi de zgomot pentru localităţile din judeţ. Acestea ar trebui prevăzute în bugetele locale şi sunt cu atât mai necesare, cu cât poluarea fonică atinge cote alarmante cu fiecare an care trece’’, a adăugat directorul Gărzii de Mediu Dâmboviţa, Mihail Drugă.

“Poluarea poate pune în pericol sănătatea”

Conform specialiştilor, târgoviştenii care locuiesc în apropiere de platformele industrial ale oraşului riscă să se îmbolnăvească: “Poluarea poate pune în pericol sănătatea  oricui, indiferent cât de puternic este sistemul imunitar. Pot apărea afecţiuni ca insomnie, pierdere a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 22 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 59 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°