Sărăcia ne mutilează sufletele şi ne obligă să ne împingem casele în ruină.
Într-un bloc cu opt etaje din centrul Bârladului, un apartament cu trei camere, situat la ultimul etaj, a fost scos la vânzare cu 10.000 de euro. Dar nu are cumpărători. Liftul nu funcţionează. Proprietarul apartamentului, în pragul pensiei, s-a săturat să urce opt etaje pe scări. Vrea să scape de povară. Şi vecinii săi s-au săturat, dar îndură chinul. Toţi ştiu că liftul nu va mai funcţiona vreodată. Locatarii au decis să nu-l mai repare pentru că nu au bani. Şi chiar dacă liftul va porni dintr-odată, printr-o minune!, oamenii l-ar bloca (strica) pentru că sunt atât de săraci încât nu-şi permit să plătească întreţinerea acestuia. (Nu, nu este o continuare a romanului „Simion liftnicul" de Petru Cimpoieşu - bun romanul! - în care un personaj, cizmar de meserie, se blochează în lift pentru a se apropia de... Dumnezeu.) Alte blocuri din Bârlad sunt mai norocoase: lifturile funcţionează de la etajul trei în sus.
Sărăcia ne mutilează vieţile şi sufletele şi ne obligă să ne împingem casele în ruină. Trăim într-o ţară în care ruina s-a generalizat, ca o boală incurabilă: străzi desfundate, drumuri în paragină, spitale infectate, şcoli insalubre, poduri care se clatină, căi ferate nesigure, păduri defrişate şi diguri prăbuşite. Nu sunt bani! - ridicăm din umeri. Blocurile pe care părinţii şi bunicii noştri le-au construit cu entuziasm în anii de „glorie" ai socialismului se scufundă în mizerie, sub ochii noştri. Este o ficţiune diabolică ce sălăşluieşte în minţile noastre mutilate sau este realitatea din România? (O realitate pe care o refuzăm să ne-o asumăm, de care ne este scârbă şi pe care o minimalizăm, lasă că dracul nu-i chiar atât de negru!) Sărăcia ne-a blocat în inerţie şi neputinţă. Doar cerul a mai rămas neatins de sărăcia noastră. Dacă într-o zi ar crăpa, ca un acoperiş mâncat
