Vasile Blaga îmi era, mie, ca şi multor altora, unul dintre puţinii lideri pedelişti pentru care nutream o oarecare simpatie. Generată de faptul că părea să aibă o coloană vertebrală mai puţin flexibilă, nu în faţa butaforiei Boc, ci chiar şi a jupânului de la Cotroceni, ba nu se sfia să-i zică "zât!" până şi Elenei Udrea. Încăpăţânarea calmă, dar uneori ameninţătoare, cu care-şi urmărea scopul, părea să îndreptăţească porecla "Buldogul". Toate astea, amprente ale unei personalităţi puternice, ale unui politician versat, defineau un personaj destul de rar pe scena românească şi estompau cât de cât acuzele care i se aduceau (cum că ar fi amestecat, direct sau prin familie, în afaceri oneroase, că are o prosperitate cam greu de explicat prin veniturile unui simplu politician, că face trafic de influenţă etc). Am devenit circumspect atunci când, în tevatura cu debarcarea lui Geoană de la şefia Senatului, Blaga - păpuşărit probabil de Băsescu, că doar n-o fi decis Boc cu căpşorul lui - s-a repezit să înşface ciolanul de preşedinte. În comentariul "Amuţirea Buldogului", anticipam atunci că, astfel, lui Blaga - de altfel, furios pentru modul mizerabil în care fusese lucrat la Convenţia PDL pentru postul de şef al partidului - i se astupă gura cu care mai cârtea la adresa lui Băsescu şi a staff-ului portocaliu, fiind redus la postura de instrument docil şi de trompetă a cuplului Băsescu-Udrea. Postură în care Blaga s-a afundat tot mai mult, renunţând la un comportament pertinent şi ajungând o simplă şopârlă, strecurată pe sub pietre sau pe sub uşă, spre a deruta. Într-o singură lună de la instalare, Guvernul Ponta a primit din partea pedeliştilor iubitori de "stabilitate politică" lovituri sub centură cât nu primiseră ei în ani de zile. Cu o tactică de gherilă, cu lunetişti ascunşi prin hăţişuri, dar şi cu ţaţe la vedere, portocalii au luat la tocat ministru după ministru,