Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile se vor putea proteja de cancerul mamar printr-un vaccin

Publicat in Romania Libera, luni 31 mai 2010 ·

Un vaccin cu ajutorul căruia femeile s-ar putea proteja împotriva apariţiei cancerului mamar, creat de un cercetător britanic, va fi testat în următorii doi ani, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, informează NewsIn.

Vaccinul a fost testat deja pe şoareci, iar rezultatele arată că acesta poate preveni apariţia tumorilor de cancer la sân şi că le atacă pe cele deja prezente. Dacă şi testele umane vor avea aceleaşi rezultate, vaccinul ar putea fi folosit de femeile cu vârsta de aproximativ 40 de ani. Cercetătorii care au creat vaccinul speră că acesta ar putea stopa 70% din cazurile de cancer la sân şi ar putea salva sute de mii de vieţi.

"Suntem convinşi că un vaccin pentru prevenirea cancerului la sân va face ceea ce a făcut vaccinul împotriva poliomielitei. Credem că va oferi protecţie substanţială. Viziunea noastră este că acest tip de cancer este o boală care poate fi prevenită", a spus Vincent Tuohy, cel care a dezvoltat vaccinul, imunolog la clinica Cleveland din Ohio,.

Vaccinul face ca sistemul imunitar al pacientei să atace o anumită proteină prezentă în majoritatea celulelor de cancer la sân, dar şi ţesutul mamar al femeilor care alăptează. Din acest motiv, vaccinul nu va putea fi folosit de femeile care plănuiesc să alăpteze la sân.

Chiar dacă testele pe femei vor avea rezultate pozitive, vaccinul va fi disponibil abia peste zece ani.

Un vaccin cu ajutorul căruia femeile s-ar putea proteja împotriva apariţiei cancerului mamar, creat de un cercetător britanic, va fi testat în următorii doi ani, potrivit cotidianului britanic The Telegraph, informează NewsIn.

Vaccinul a fost testat deja pe şoareci, iar rezultatele arată că acesta poate preveni apariţia tumorilor de cancer la sân şi că le atacă pe cele deja prezente. Dacă şi testele umane vor avea aceleaşi rezultate, vaccinul ar putea fi folosit de femeile cu vârsta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 42 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°