Dupa 80 de ani, publicul romanesc a ramas, in marea lui majoritate, conservator, preferind capodoperele preclasice, clasice si romantice, plus vreo citeva lucrari de secol XX pe care le-a ascultat mai des. E vina lui? Nu totdeauna e nevoie de o cercetare aproape arhivistica a trecutului ca sa intelegi ca aschia nu sare departe de trunchi. Bineinteles, ideea e cunoscuta, dar exemplele, mai ales cele culese aproape la intimplare, sint cu atit mai semnificative. Ce s-a intimplat in lumea muzicii romanesti incepind din 1926 pina azi, luind ca puncte de reper fiecare al zecelea an? Exercitiul e cel putin interesant. In 1926, fiscul nu incuraja concertele de muzica academica. Nici publicul (bucurestean) nu era interesat de creatia acelui timp, conservatorismul sau lasind loc in zona preferintelor numai creatiilor de inspiratie folclorica autohtona. Mare succes a avut concertul din 23 mai, cind au fost interpretate "Of si iara of" si "Pe dealul cu florile", de Eusebie Mandicevschi, "Lugojana", de Ion Vidu (corul "Carmen" dirijat de Dumitru Georgescu Kiriac), uvertura la "Seara mare" de Tiberiu Brediceanu (orchestra filarmonicii, condusa de Alfred Alessandrescu), si cele doua Rapsodii de George Enescu ( in viziunea lui George Georgescu). Cronicarul anonim din "Adevarul literar si artistic" literaturiza entuziasmat ca rapsodiile lui Enescu "sint ca doua covoare romanesti pe care nu te saturi sa le privesti". Intelegind interesul firesc al publicului pentru muzica nutrita din traditia tarii sale, etno-muzicologul si promotorul entuziast, profesionist, de mare deschidere intelectuala Constantin Brailoiu sustinea hotarit innoirea repertoriului formatiilor instrumentale: "Nu vrem sa mai gatim salata ruseasca a potpuriurilor de ieri-alaltaieri, incercind fragmente de «Am un leu si vreau sa-l beu», «Pasare galbena-n cioc» in maioneza contrapunctului, ci, cirmuiti de instinctul nost