Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul general al Academiei Române, audiat în cazul cesionării unei părţi din casa Coandă

Publicat in Antena 3, miercuri 20 februarie 2013 ·

Secretarul general al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, a fost audiat de poliţiştii bucureşteni în legătură cu o sesizare a Curţii de Conturi potrivit căreia a fost cesionat etajul casei familiei Coandă unei persoane fizice, deşi statul avea drept de preempţiune, potrivit unor surse din Poliţie, informează Mediafax.

Conform surselor citate, Curtea de Conturi a sesizat Serviciul pentru Investigarea Fraudelor cu privire la faptul că în 2009, Academia Română ar fi fost cesionat casa din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 29, deşi statul ar fi avut drept de preempţiune.

Parterul casei familiei Coandă se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea RA-APPS, în timp ce drepturile litigioase pentru etajul imobilului au fost cesionate de Academia Română către o persoană privată, Marina-Vivien Slivinschi.

Pe 1 iunie 2012, Ministerul Culturii a cerut, la Judecătoria Sectorului 1, anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru etajul casei familiei Coandă, pârâţi în această cauză fiind Academia Română şi Marina-Vivien Slivinschi. Instanţa a dispus declinarea cauzei la Tribunalul Bucureşti.

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu declara, în iunie 2012, că Ministerul Culturii a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care parterul casei familiei Coandă va fi trecut din proprietatea privată a statului şi din administrarea RA-APPS în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Culturii, cu destinaţia de Casă Memorială şi Muzeu "Henri Coandă" în Capitală.

Acest demers vizează înfiinţarea la parterul casei familiei Coandă a Casei Memoriale şi a Muzeului Naţional "Henri Coandă", în care Ministerul Culturii intenţionează să aducă şi patrimoniul Coandă donat Academiei Române şi depozitat la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida", precum şi pe cel donat statului român şi aflat la Muzeul Aviaţie

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 29 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 26 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°