Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO O carte de colorat pentru copii, cu atacurile din septembrie 2001, “demonizează musulmanii americani

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

O carte de colorat pentru copii a stârnit indignarea musulmanilor din Statele Unite ale Americii. Volumul este dedicat atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar "demonizează" islamicii americani, acuză oficialii comunităţii musulmane din SUA.

Cartea de colorat "We Shall Never Forget 9/11: The Kids' Book of Freedom" începe cu povestea lui Osama bin Laden care pune la cale atacul asupra Americii şi se încheie cu uciderea liderului al-Qaeda, împuşcat de un militar Seal în timpul raidului din Pakistan.

Autorii lucrării au notat într-una din pagini: "Copii, adevărul este că aceste atacuri teroriste au fost săvârşite de către extremişti musulmani islamişti ce urau libertatea. Aceşti demenţi urăsc modul de viaţă american deoarece noi suntem LIBERI şi societatea noastra este LIBERĂ".

Uciderea lui Osama bin Laden, din cartea de colorat pentru copii

Totodată, multe pagini din cartea de colorat pentru copii îi prezintă pe militarii americani şi musulmani înarmaţi, scrie ABC News.

Reprezentantul din statul federal Michigan pentru Consilului relaţiilor americano-islamice a declarat că lucrarea este "dezgustătoare". Dawud Walid a spus că această îi înfăţişează pe toţi musulmanii ca terorişti.

"Editorul volumului face un deserviciu minţilor tinere arătându-le aceste absurdităţi. În fiecare referire la musulmani, e vorba de radicali, extremişti şi de prezentarea oamenilor ca fiind teroristi", a precizat Dawud Walid.

"Percepţiile copiiilor care citesc cartea pot fi schimbate de aceste imagini. Inoculează părtinire în minţile tinere", a adăugat Walid

Americanii musulmani "n-au avut nimic de-a face cu atacurile din 2001. Ei au fost atât victime, cât şi salvatori în acea zi", a atras atenţia Dawud Walid.

Editorul cărţii a respins, însă, criticile comunităţii musulmane."Ce e adevărat e adevărat. Este un lucru nefericit că toţi te

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 55 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°