Hagi junior a jucat mijlocaş central, trăgînd după el echipa ca un lider înnăscut. Stilul de joc îl apropie însă, prin travaliu şi dăruire, mai mult de Dorinel Munteanu decît de magiile tehnice ale tatălui.

Vineri seară, pe stadionul din Buftea, grupa de juniori născuţi în 1998 a Academiei Gheorghe Hagi a devenit campioană naţională, depăşind în finală ACU Arad cu 3-0. Înconjurat de părinţi emoţionaţi, Regele a trăit o oră de tensiune şi apoi euforia victoriei alături de puştii echipei sale. În teren, cel mai tenace jucător a fost fiul său, Ianis.

Hagi, adică tatăl din galerie

Din primul minut al meciului, Ianis se poziţionează în centrul terenului. Spectatorii aşteaptă să vadă driblingurile tatălui, însă Hagi jr. pare mai degrabă un Dorinel Munteanu în miniatură: aleargă nonstop, bagă alunecări şi deposedează încruntat. Doar cînd le mai arată cu braţul colegilor unde să stea în teren aminteşte de dirijorul Hagi la "Mondiale".

La 0-0, puştiul blond lansează o pasă miraculoasă cu stîngul, iar în tribune se scandează numele Regelui. Acesta priveşte încordat finala care conţine totodată proiectul şi fiul. Gică îşi roade unghiile şi se ascunde sub o şapcă, flancat de Mircea Sandu.

Primul titlu pentru Ianis

Determinat şi inteligent, Ianis intră în combinaţii, limpezeşte atacurile şi se întoarce ambiţios după fiecare balon pierdut. "Academia" conduce cu 1-0 la pauză, dar nu e destul pentru nimeni. Galeriile formate din părinţi, nocturna de la Buftea şi zecile de jurnalişti le dau juniorilor aerul marilor competiţii.

Chiar şi la 3-0, scorul cu care îngheaţă tabela, Ianis întruchipează plăcerea pură a fotbalului. Fără să fi schiţat bucuria la vreun gol, tatăl se ridică la final afişînd un zîmbet larg: titlul pentru Academie şi Ianis campion. Cînd îi pune la gît medalia, fiul surîde împăcat: a făcut primul pas pe drumul