Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul LUKoil a crescut cu peste 120%, în primul trimestru

Publicat in Bursa, joi 3 iunie 2010 ·

Grupul petrolier rus LUKoil a realizat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 2,053 miliarde dolari, în creştere cu 126,9 procente faţă de 905 milioane dolari în perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor comunicate, ieri, de compania rusă.

Vânzările LUKoil au crescut şi ele cu 62%, până la 23,902 miliarde dolari, iar profitul EBITDA a înregistrat o creştere de 54,5%, până la 3,729 miliarde dolari, anunţă Agerpres.

În primul trimestru al acestui an, LUKoil a avut o producţie de ţiţei brut de 24,06 milioane de tone, iar producţia de gaze a crescut cu 23,9%, până la 4,72 miliarde metri cubi.

Producţia rafinăriilor din grupul LUKoil a crescut cu 6,3 procente în ritm anual, până la 15,34 milioane de tone. În cazul rafinăriilor din Rusia, producţia a crescut cu 0,9 procente în ritm anual, în timp ce la rafinăriile internaţionale ale grupului s-a înregistrat o creştere de 23,4 procente.

LUKoil controlează aproximativ 1,3% din rezervele mondiale de petrol şi 2,3% din producţia mondială de ţiţei brut, principalele sale zăcăminte fiind amplasate în vestul Siberiei. Compania asigură 18% din producţia de petrol a Rusiei şi tot atât din capacitatea de rafinare a Rusiei.

Pe piaţa regională, LUKoil are capacităţi de rafinare la Ploieşti, Burgas (Bulgaria), Odessa (Ucraina) şi lanţuri de benzinării în România, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Turcia.

În România, LUKoil deţine o rafinărie, 300 de benzinării şi opt depozite de carburanţi, cota sa fiind de 25% din piaţa locală.

F.A. Grupul petrolier rus LUKoil a realizat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 2,053 miliarde dolari, în creştere cu 126,9 procente faţă de 905 milioane dolari în perioada similară a anului trecut, potrivit informaţiilor comunicate, ieri, de compania rusă.

Vânzările LUKoil au crescut şi ele cu 62%, până la 23,902 miliar

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 19 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 48 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 40 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°