SUB NECESAR. În municipiul Braşov există şapte creşe, ce oferă 650 de locuri, şi în jur de 50 de grădiniţe, dar acestea nu mai fac faţă cererilor crescute.
Autorităţile locale şi-au propus ca în următorul an să elimine aglomeraţia din creşele şi grădiniţele braşovene prin crearea unor noi locuri pentru preşcolari, mai ales că, din cauza aglomeraţiei, în unele grădiniţe din Braşov s-a ajuns ca numărul micuţilor dintr-o grupă să depăşească chiar şi 30, cu toate că în conformitate cu normele impuse într-o grupă nu ar trebui să fie mai mult de 20 de preşcolari. Consilierul local Iulian Mara (foto) a precizat că, din estimările efectuate, ar mai fi nevoie de cel puţin 10 grădiniţe, dacă luăm în calcul un număr mediu de 150 de copii, dar şi 4 creşe.
„Vom încerca, pe cât posibil, să direcţionăm de la bugetul local o sumă cât mai consistentă pentru amenajarea de noi locuri în creşe şi grădiniţe. Luăm în calcul fie extinderea spaţiilor existente, dar şi construcţia de la zero de noi spaţii”, a precizat Iulian Mara. SUB NECESAR. În municipiul Braşov există şapte creşe, ce oferă 650 de locuri, şi în jur de 50 de grădiniţe, dar acestea nu mai fac faţă cererilor crescute.
Autorităţile locale şi-au propus ca în următorul an să elimine aglomeraţia din creşele şi grădiniţele braşovene prin crearea unor noi locuri pentru preşcolari, mai ales că, din cauza aglomeraţiei, în unele grădiniţe din Braşov s-a ajuns ca numărul micuţilor dintr-o grupă să depăşească chiar şi 30, cu toate că în conformitate cu normele impuse într-o grupă nu ar trebui să fie mai mult de 20 de preşcolari. Consilierul local Iulian Mara (foto) a precizat că, din estimările efectuate, ar mai fi nevoie de cel puţin 10 grădiniţe, dacă luăm în calcul un număr mediu de 150 de copii, dar şi 4 creşe.
„Vom încerca, pe cât posibil, să direcţionăm de la bugetul local o sumă cât mai c