Creşterea salariilor cerută de Băsescu nu e posibilă în condiţiile în care economia este sub aşteptări.
După ce, la sfârşitul lunii ianuarie, fostul Guvern analiza posibilitatea revenirii salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de tăiere începând din aprilie, miercuri, preşedintele Traian Băsescu a cerut Executivului să găsească soluţii pentru a realiza acest lucru de la 1 iunie, fără a afecta investiţiile publice
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, instituţie independentă care supraveghează şi evaluează politica fiscală a Guvernului, spune că, deocamdată, avem doar o discuţie politică, însă pasul trebuie analizat atent, în condiţiile în care economia nu merge foarte bine.
EVZ: Cât de realistă este propunerea şefului statului? Am putea vedea o majorare a veniturilor bugetarilor în 2012?
Ionuţ Dumitru: Mi se pare că, în acest moment, este o discuţie politică. Nu avem o decizie materializată într-un act normativ. Discuţiile politice azi sunt unele, mâine sunt altele. Chiar şi preşedintele, acum o lună, avea un cu totul alt discurs.
Şi dacă, totuşi, această creştere se va materializa?
În acest caz, sunt două probleme. O dată, cum poate fi decizia acomodată în buget, dacă am resursele bugetare necesare în limitele care există pentru a putea să fac această creştere. A doua este de legalitate, în condiţiile în care Legea responsabilităţii fiscale are nişte constrângeri în acest sens: salariile şi pensiile nu pot fi majorate cu şase luni înainte de alegeri, iar în timpul anului plafonul cheltuielilor de personal prevăzut în buget nu poate fi depăşit.
Dar, dacă economia merge bine, nu s-ar elibera bani pentru creştere?
În momentul de faţă, economia merge mai prost decât se anticipa. Se creează un spaţiu suplimentar la buget dacă economia merge mai bine decât aşteptările. Or, proiecţia î