Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Construcţiile accelerează şi pe caniculă

Publicat in Adevarul, marți 9 septembrie 2008 ·

Indicii lucrărilor de construcţii au urcat cu 32,3% la şapte luni, faţă de perioada similară din 2007. În luna mai, înainte de caniculă, această piaţă crescuse doar cu

Indicii lucrărilor de construcţii au urcat cu 32,3% la şapte luni, faţă de perioada similară din 2007. În luna mai, înainte de caniculă, această piaţă crescuse doar cu 31,4%.

Reprezenanţii Patronatului Societăţilor din Construcţii cred că acest avans este atipic. "De la începutul anului estimam un avans de circa 33%, dar având în vedere scumpirile materialelor de construcţii această majorare este mare", a declarat Adriana Iftime, preşedintele instituţiei.

Indicii lucrărilor de construcţii au crescut, în termeni reali, în primele şapte luni cu 32,3%, comparativ cu perioada similară din 2007, avans evidenţiat atât de clădirile nerezidenţiale, cât şi de cele rezidenţiale şi cele inginereşti, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pe segmentul clădirilor nerezidenţiale a fost înregistrată o creştere de 34,3%, iar clădirile rezidenţiale şi construcţiile inginereşti au consemnat avansuri de 33,3% şi, respectiv, 31,2%. Pe elemente de structură, au fost consemnate majorări la toate componentele.

Astfel, pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-a înregistrat un avans de 32,8%, pentru construcţiile noi de 32,6%, iar pentru lucrările de reparaţii capitale de 30,4%. În iulie, comparativ cu luna similară din 2007, indicii lucrărilor de construcţii au urcat cu 29,2%, avans sprijinit de toate tipurile de construcţii.

Astfel, sectorul clădirilor rezidenţiale a avut un avans de 30,4%, construcţiile inginereşti de 29%, iar clădirile nerezidenţiale de 28,6%. În acelaşi timp, pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii curente a fost consemnată o creştere de 31,7%, pentru cele de reparaţii capitale de 30,1%, iar pentru construcţiile noi de 28%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 28 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 52 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°