Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: „Fotografia este bazarul sentimentelor“

Publicat in Adevarul, marți 13 iulie 2010 ·

A început să fotografieze de la vârsta de opt ani, iar acum a ajuns să fie considerat un profesionist al artei fotografice.

Adrian Tibor Grama are o pasiune nemărginită pentru arta fotografică. Zilnic face zeci de poze, încercând să pună în evidenţă tot ce este mai frumos în oameni.

„Am primit primul aparat de fotografiat când aveam opt anişori. Am fost foarte entuziasmat şi am făcut mii de poze. Apoi le arătam părinţilor şi prietenilor, care îmi dădeau sfaturi despre cum aş putea să scot poze şi mai reuşite", povesteşte tânărul artist.

Cu trecerea anilor, fotografiile lui erau din ce în ce mai expresive, iar mesajele transmise erau evidente, astfel că tânărul s-a ambiţionat să îşi deschidă un studio foto.„De cinci ani am intrat în categoria fotografilor profesionişti, ceea ce m-a ambiţionat să deschid un studio foto. De fapt, ideea unui studio a apărut în urma unei întâlniri cu prietenii, când unul dintre ei dorea să-şi facă nişte fotografii reuşite, pentru că slăbise şi era bronzat. Mi-a spus că avea nevoie de un fotograf calm, liniştit, în prezenţa căruia să fie relaxat. Am făcut pozele respective. Au ieşit incredibil de bine, ceea ce dovedea că nu trebuie să fii fotomodel ca să ieşi bine în fotografii", povesteşte Adrian.

Fotografie şi modelling

Mai nou, Adrian fotografiază modele. Împreună cu doi amici a pus bazele agenţiei de modelling. Ideea agenţiei a venit tot după o întâlnire cu prietenii, când a fost întrebat dacă cunoaşte fete care arată bine în fotografii. „A fost ceva spontan şi poate de aceea am şi reuşit să realizăm acest proiect atât de repede. Personal, mă ocup, evident, cu fotografierea modelelor. Nu este o treabă uşoară nici pentru ele, deoarece aici nu ajunge doar să arate bine, trebuie să fie capabile să exprime şi diferite sentimente. Dacă am nevoie de fotografii triste, trebui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 45 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

CE Canotaj: Aur pentru România în proba de dublu rame feminin

HotNews acum 25 minute
Echipajul feminin de dublu rame al României, format din Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel, a cucerit duminică medalia de aur la Campionatele Europene de la Szeged, Ungaria. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Prof

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 40 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 42 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°