Meciul Steaua – CFR a fost lung şi bogat precum nunţile împărăteşti. Multe lături, dar şi bucate alese. Uvertura a fost marcată de o cotonogeală zdravănă, numai bună să-i definească pe marii atârnători şi lăutarii din dotare. Meciul în sine ne-a oferit, în schimb, un regal fotbalistic. Reprezentaţia meseriaşilor a fost însă un cadou nemeritat de netrebnicii pe care mintea nu i-a ajutat să priceapă ceea ce au văzut.

Meciul Steaua – CFR a fost lung şi bogat precum nunţile împărăteşti. Multe lături, dar şi bucate alese. Uvertura a fost marcată de o cotonogeală zdravănă, numai bună să-i definească pe marii atârnători şi lăutarii din dotare. Meciul în sine ne-a oferit, în schimb, un regal fotbalistic. Reprezentaţia meseriaşilor a fost însă un cadou nemeritat de netrebnicii pe care mintea nu i-a ajutat să priceapă ceea ce au văzut.

Deliciile fotbalului au reapărut în Ghencea. Steaua a făcut spectacol. După o lungă aşteptare, marile dorinţe ale suporterilor s-au împlinit pe terenul de joc. Recompensa a apărut la momentul oportun. În confruntarea cu CFR Cluj. Spun asta deoarece, trebuie să recunoaştem, fără un adversar pe măsură meciul ar fi fost precum nunta fără lăutari. Victoria a fost a fotbalului. Şi pentru că Steaua a practicat un fotbal de calitate superioară celui practicat de adversar, victoria a fost a Stelei. Dincolo de acest adevăr se situează doar amănuntele nesemnificative.

Ioan Andone a recunoscut faptul că echipa sa a evoluat sub adversar. A acuzat, firesc, şi erorile de arbitraj. Numai că, la fel de firesc, s-a referit doar la cele pe care Tudor le-a comis împotriva echipei sale. Nu vorbeşte şi despre faptul că Fabiani putea fi eliminat de două ori, atât în prima repriză, cât şi în cea de-a doua, pentru lovirea lui Goian. Subiectivismul lui Andone este explicabil. Chiar scuzabil, pentru că, dincolo de reproşuri, recunoaşte ca merita