Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Razie printre taximetriştii din Braşov, Săcele, Codlea şi Făgăraş!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 iunie 2012 ·

24 de şoferi amendaţi, 5 maşini scoase din trafic

Rând pe rând, taximetriştii care trecut în weekend prin zona Sălii Sporturilor din Braşov au fost traşi pe dreapta de către poliţişti. Acţiuni similare s-au desfăşurat şi în localităţile Săcele, Codlea şi Făgăraş. „Acţiunea a vizat combaterea încălcării normelor rutiere de către conducătorii de taximetre, pentru că în ultima perioadă pe raza municipiului Braşov îndeosebi, s-au înregistrat mai multe evenimente rutiere produse sau în care au fost implicaţi taximetrişti”, a declarat Cosmin Giosanu, purtător de cuvânt Poliţia Rutieră. Inspectorii RAR prezenţi la acţiune au constatat că maşinile cu care circulau prezentau deficienţe sau chiar puneau în pericol viaţa clienţilor sau a participanţilor la trafic. „Spre exemplu, unui şofer i-am reţinut permisul de conducere, având defecţiuni majore la sistemul de direcţie. Se consideră un pericol pentru circulaţia pe drumurile publice. Se dă dovadă 15 zile şi după această perioadă intră în perioada de suspendare”, a precizat poliţistul. Taximetristul nu va mai conduce autovehiculul până nu va remedia defecţiunile. Au fost însă şi conducători auto care au considerat că sunt în regulă şi că astfel de acţiuni sunt normale. „Un control de rutină, trebuie să mă întorc după ce termin cursa. Toate documentele sunt în regulă. Sunt acţiuni normale, absolut”, a fost părerea unui taximetrist. „Sunt în regulă toate actele. ITP-ul s-a făcut, mă ţin frânele, luminile sunt în regulă, nu prezintă nici un risc pentru clienţi, mai ales că maşina are doar 90.000 de km, e foarte bună încă”, a punctat un altul. Şoferii care au fost găsiţi cu nereguli au fost sancţionaţi de oamenii legii care au aplicat 24 de amenzi în valoare de 5.440 lei şi au reţinut 5 certificate de înmatriculare. 24 de şoferi amendaţi, 5 maşini scoase din trafic

Rând pe rând

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 45 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 32 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°