In pofida adversitatii cu care este tratata, adoptarea de catre Guvern a Legii educatiei nationale este o veste buna.
Cel mai cinic argument in favoarea acestui optimism este ca o stare mai rea a invatamantului decat acum e greu de conceput, la toate nivelurile.
Potrivit evalurilor internationale, cei mai multi elevi romani sunt analfabeti functionali, iar despre nivelul facultatilor spune totul faptul ca nu avem niciuna in topurile mondiale si europene.
Ei bine, aceasta lege nu carpeste o stare de fapt veche si pacatoasa, ci schimba fundamental viziunea pornind de la cateva principii de baza intre care: finantarea urmeaza elevul; acumulam competente, nu cunostinte pur teoretice; invatamantul cat mai concurential; scoala cat mai aproape de elev.
Asa se explica si cateva dintre cele mai contestate prevederi ale legii. De exemplu, i se reproseaza ministrului Funeriu ca legea trece clasa a 9-a la gimnaziu, ceea ce ar mari decalajul de sanse intre elevii din mediul urban si cel rural. Avantajele sunt insa pe masura si ele tin de unul dintre cele mai ingrijoratoare fenomene care macina scoala romaneasca: abandonul scolar.
Cat timp elevul poate face clasa a 9-a ramanand acasa, fara ca scolarizarea sa presupuna cheltuieli suplimentare, prea mari pentru familiile sarace, ar putea reduce, cu 20% spun unii specialisti, rata abandonului scolar. Ceea ce nu ar fi putin lucru.
Apoi, mare suparare au iscat viitoarele consilii de administratie ale scolilor, ce vor fi alcatuite din reprezentatii profesorilor, o treime, ai parintilor, o treime, si ai consiliului local, o treime. Politizare, au strigat contestatarii. Oare? In primul rand, o treime nu poate lua nicio decizie. Trebuie ca parintii si profesorii sa fie si ei de acord.
Pe de alta parte, consiliul local cunoaste, teoretic, cel mai bine proble
