Nichita Stănescu, Dinu Lipatti şi Dumitru Ţepeneag, trei personalităţi marcante ale literaturii şi muzicii româneşti din secolul XX, vor fi celebrate în lunile octombrie şi noiembrie, la New York, în cadrul ultimelor evenimente organizate de fosta conducere a ICR New York, Corina Şuteu şi Oana Radu.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, în lunile octombrie şi noiembrie, la New York, se desfăşoară ultimele evenimente organizate de fosta conducere a Institutului Cultural Român de la New York (ICRNY), Corina Şuteu şi Oana Radu, prin care institutul celebrează trei personalităţi marcante ale literaturii şi muzicii româneşti din secolul XX.
Astfel, în 3 octombrie, editura newyorkeză Archipelago Books a lansat, în colaborare cu ICRNY, antologia "Wheel with a Single Spoke (Roata cu o singură spiţă)", ce cuprinde o selecţie din poezia lui Nichita Stănescu, în traducerea lui Sean Cotter. Volumul, publicat cu sprijinul programului "Translation and Publication Support" al Centrului Naţional al Cărţii, demarat de fosta conducere a ICR Bucureşti, reprezintă cea mai cuprinzătoare antologie în limba engleză dedicată poetului român.
Evenimentul de lansare a avut loc la sediul Poets House din Manhattan, unde traducătorul Sean Cotter şi actorul Vasile Flutur au lecturat, în faţa unei săli pline, o serie din poeziile din volum, în engleză şi română.
De asemenea, Saviana Stănescu, poet şi dramaturg, a discutat cu traducătorul american despre viaţa şi personalitatea lui Nichita Stănescu, relevanţa şi semnificaţia acestei apariţii editoriale în SUA. În prezent Archipelago Books pregăteşte traducerea în engleză a romanului "Orbitor" de Mircea Cărtărescu.
Pe de altă parte, în 19 octombrie, ICRNY organizează la prestigiosul Carnegie Hall un concert extraordinar dedicat dedicat operei componistice a lui Dinu Lipatti, puţin cunoscută în spaţiul american şi