Aflată pe falia unde se ciocnesc spaţiul atlantic şi cel răsăritean rusesc, Republica Moldova se luptă să-şi găsească drumul. Şoferul ne duce de la aeroport spre centrul Chişinăului ocolind cu îndemânare craterele din asfalt.

Oraşul începe abrupt, cu două blocuri uriaşe, în formă de triunghi, străjuind de o parte şi de alta şoseaua găurită şi imaginând un fel de poartă. Suntem la Chişinău, la un an după manifestaţiile tinerilor, care au marcat începutul sfârşitului pentru regimul lui Vladimir Voronin.

Dar noua coaliţie de guvernare, Alianţa Pentru Integrare Europeană, nu are voturi suficiente pentru alegerea preşedintelui. Conform prevederilor constituţionale, Parlamentul ar trebui iarăşi dizolvat, începând din 16 iunie, de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

Pe cine sperie NATO?

Astăzi, sediile luate cu asalt anul trecut sunt în renovare, înconjurate cu panouri de şantier. Din când în când, mici grupuri de tineri se fotografiază în faţa clădirii în refacere a Parlamentului. A devenit deja celebru spaţiul acesta larg, cu scări ample şi mărginit de brazi albicioşi, care dau senzaţia de frig - „ruşii au plantat brazi albi peste tot, ca să ne amintească de Siberia", spun moldovenii. Acum, după revolta tinerilor, renaşte speranţa într-un viitor european care să aducă o viaţă mai bună.

Dar desprinderea de moştenirea sovietică e grea. Este adevărat, o jumătate de milion de moldoveni au plecat să lucreze în Occident, mai ales în Italia. Dar un număr tot atât de mare lucrează în Est, în Rusia şi Ucraina, unde moldovenii pot intra fără vize. Moldovenii susţin, în marea lor majoritate, aderarea la Uniunea Europeană. Dar, aşa cum ne spune Vasile Botnaru, directorul postului de radio „Europa liberă" din Chişinău, „renunţarea la neutralitate şi intrarea în NATO e un bau-bau pentru cei 700.000 de alegători ai comuniştilor, care încă mai cred că,