Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bine păstrat secret de la Dacia: cum se alege numele următorului model

Publicat in Ziarul Financiar, joi 23 august 2012 ·

Denumirea viitorului Logan 2 este în acest moment cel mai bine păstrat secret al francezilor de la Renault, în condiţiile în care deja se cunosc, chiar şi neoficial, detalii tehnice despre proiectul cu nume de cod X52. Cu toate că sunt înregistrate cu ani buni înainte de lansarea propriu-zisă a modelelor, acestea sunt "ascunse" printre zeci de posibile denumiri.

"Numele viitorului X52 este de mult cunoscut şi ales, însă nu a fost publicat. Momentan nu putem spune ce nume va avea viitorul model", a spus Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia.

O strategie similară a fost aplicată de francezi şi în cazul primei generaţii a Logan, lansată în 2004 cu numele de cod X90. Dacă până atunci Dacia avea modele precum Berlină, SupeRNova sau Solenza, Renault avea să vină cu propria strategie odată cu relansarea mărcii.

"În cazul Logan, grupul Renault a realizat o treabă foarte inteligentă. Francezii au colective profesionale unde vin cu mai multe nume. Cele selectate sunt ulterior înregistrate, fiecare reprezentând un patent, o idee. În general se caută nume scurte, cu rezonanţă internaţională. Spre exemplu, Logan este un nume scurt care surprinde pe cel care îl aude pentru prima dată", a spus Stroe.

Dacia păstrează misterul în jurul numelui noului Logan, dar a înregistrat la OSIM branduri precum Popster, Kanjara sau Yuzu

De la banalele denumiri 1100 şi 1310 de dinainte de 1989, modelele Dacia au primit în ultimii 20 de ani nume tot mai "occidentale" - de la Nova, primul automobil proiectat integral de români pentru uzina de la Mioveni, la Logan, Duster şi Lodgy.

Numele unui automobil este alături de design şi caracteristici tehnice unul dintre cele mai importante caracteristici. În timp ce mărcile germane precum Audi, BMW sau Mercedes-Benz se axează mai mult pe indicative, clase sau serii, precum A3/A4 sau Seria

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 39 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 16 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 33 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Şoferiţa care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, judecată şi pentru ucidere din culpă

G4Media acum o ora
Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă în judecată şi pentru ucidere din culpă, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Şoc pe piaţa IT din Cluj. O mare companie anunţă că închide şi concediază peste 130 de oameni

Mediafax acum 3 ore
Producătorul va închide studioul din Cluj şi va concedia toţi cei 136 de angajaţi care lucrau acolo. Studioul era deschis din august 2010. Gameloft este prezentă pe piaţa din România din 1999 şi mai deţine un studio de jocuri în Bucureşti. Angajaţii

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°