Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GfK: 80% dintre romani conserva muraturi in casa

Publicat in Romania Libera, luni 23 noiembrie 2009 ·

Romanii conserva cel mai mult muraturile (peste 80% din gospodine), iar gemurile, dulceata si legumele la borcan sunt modalitati de conservare folosite de aproximativ 2 treimi dintre acestea. Numai jumatate dintre cei chestionati obisnuiesc sa faca compoturi si sa congeleze legume pentru iarna, in timp ce fructele congelate nu reprezinta o modalitate de conservare populara.

GfK Romania a analizat in luna octombrie in studiul Omnibus obiceiurile de conservare ale romanilor. Rezultatele cercetarii arata ca, in cea mai mare masura, criza nu a influentat obiceiurile de pregatire a camarii pentru iarna, anul acesta neinregistrandu-se schimbari majore comparativ cu 2008.

Doua treimi din gospodine declara ca au conservat sau vor conserva mai putine legume sau fructe decat anul trecut, principalele motive pentru aceasta scadere fiind cele de ordin financiar. Numai 1 din 10 gospodine conserva mai mult anul acesta in principal pentru ca prefera metoda traditionala de conservare.

In ceea ce priveste varsta, persoanele care folosesc cel mai intens metodele de conservare atat in 2008 cat si in 2009 sunt cele de varsta ceva mai inaintata (50-59 ani) in timp ce mai multe persoane tinere - cu varsta cuprinsa intre 20-29 ani - declara ca nu obisnuiesc sa conserve alimente. In acelasi timp insa, mai multe persoane peste 60 de ani pun conserve mai putin decat anul trecut, in principal din cauza costurilor dar si din motive de sanatate.

Numarul membrilor familiei influenteaza si el tipurile de legume si frcte preparate pentru iarna in propria bucatarie. Daca muraturile si gemul sau dulceata se conserva mai mult in gospodariile formate din mai multe persoane, legumele congelate sunt folosite mai putin in gospodariile formate dintr-o singura persoana. Gemul, dulceata si compotul se pun la conservat mai mult in gospodariile cu doi sau mai m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum o ora
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

SuperLiga: Dinamo vs Csikszereda și Botoșani vs Mioveni - A fost stabilită ordinea meciurilor de baraj

HotNews acum o ora
Dinamo București vs Csikszereda și FC Botoșani vs CS Mioveni sunt cele două confruntări în urma cărora vom afla cine rămâne/promovează în SuperLiga. FRF a stabilit luni programul de disputare al celor două duble manșe. Fotbalistii lui DinamoFoto: Fl

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum o ora
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Jumătate din fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Care sunt consecințele și cum pot fi prevenite?

HotNews acum 37 minute
Frauda, corupția, spălarea de bani, comportamente anticoncurențiale sau lipsa protecției datelor sunt doar câteva dintre problemele cu care se pot confrunta companiile din cauza neconformării la reglementări, legislație sau principii etice și care a

Politico: Parchetul European amenință ca va da în judecată Comisia Europeană din cauza tăierii fondurilor. Instituția condusă de Kovesi a deschis un dosar privind achiziția de vaccinuri

G4Media acum o ora
Procurorii europeni care investighează acuzațiile de infracțiuni penale în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer amenință Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, potrivit publicație

Separatiştii îşi pierd majoritatea în Parlamentul regional din Catalonia. Socialiştii lui Sanchez obţin o victorie în alegerile regionale, dar au nevoie de aliaţi pentru a prelua conducerea regiunii

News.ro acum o ora
Partidele separatiste care conduceau Catalonia de zece ani şi-au pierdut duminică majoritatea în Parlamentul regional, într-un scrutin în care Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sánchez a obţinut o victorie la şase ani şi jumătate după o

PROTEST în fața GUVERNULUI / BNS: Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!

Gandul acum o ora
Câteva sute de persoane din Blocul Național Sindical și cele 29 de federații afiliate protestează în fața Palatului Victoria, luni. Aceștia cer o reformă fiscală urgentă. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș către Ministerul Economiei, Antr

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°