Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (14)
30 august 1986, Băile Felix-Oradea - Un plic din istoria literaturii, de la Cornelia Foit
Pe la 11.00, mă cheamă A.P. Are în mână un plic, cu scrisoare. De la cine crezi că e? ? mă întreabă. Sunt mii de oameni de la care ar putea să vină scrisoarea. N-am nici cea mai vagă idee, nici cel mai mic reper. Tata încearcă să mă ajute: nici nu te aştepţi de la cine l-am primit. Pentru mine rămâne la fel de tulbure expeditorul. Încet, încet, A.P. îmi citează paragrafe din scrisoare, apoi o citesc şi eu, văd iniţiala C., pusă drept semnătură, dar tot nu reuşesc să bănuiesc măcar un cerc aproximativ de persoane. E vorba de Cornelia Foit, românca trăitoare la Viena, pe care am cunoscut-o în ianuarie 1979, în călătoria austriacă, în urma căreia tata a scris (şi eu am desenat) volumul „De la Bârca la Viena şi înapoi”. O găsesc în hotel pe doamna Cornelia, care a rămas aceeaşi, deşi, la o femeie, aproape 10 ani, înseamnă ceva. E îngrijorată că o dată s-a întâmplat să-l întâlnească pe A.P., după atâţia ani, şi atunci e bolnav. Îmi dă, cu un gest crispat, un pumn de aspirine şi alte pastile, de parcă ele ar putea rezolva starea lui A.P. Deşi figura doamnei nu s-a modificat mult, din 1979 şi 1981, când ne-am văzut, ea arată încă bine, pentru o femeie ce nu mai e tânără. În starea actuală, A.P. nu se poate întâlni cu doamna Foit.
Al. Rosetti despre Adrian Păunescu
La sălile de proceduri din staţiune, lucrează mai mulţi masori nevăzători. Îşi fac meseria excepţional şi trăiesc intens orice dialog interesant, pe care îl pot construi cu clienţii. Un astfel de masor ne-a spus recent că domnul academician Alexandru Rosetti, care venea foarte des la Felix, afirma mereu, despre Adrian Păunescu: Fără discuţie, el a fost cel mai bun student pe care l-am văzut vreodată la Filologie. Nu mă îndoiesc d
