Fara indoiala, si o spunem cu amaraciune, 2007 este anul sequel-urilor. Faptul in sine ca trebuie sa comentam daca partea X este mai buna sau mai proasta decat partea X-1 sau X-2 devine deranjant. Deja cea de-a saptea arta se transforma incet, dar sigur in instrument de marketing, iar product-placementul va lua in curand locul castingului in reteta unei pelicule de succes.
Pana la un punct, acest lucru nu deranjeaza, un buget mai mare asigurand, teoretic, conditii mai bune de lucru pentru regizor, deci un film mai bun. Din pacate, lucrurile nu stau asa. S-a ajuns pana acolo incat daca vezi versiunea extinsa a trailerului unui blockbuster sa nu mai ai nevoie de restul filmului.
Este si cazul seriei „Die Hard“, ajunsa la al patrulea episod, cu un John McClaine in pragul pensionarii. In afara lui Bruce Willis, pe afis nu mai conteaza nimeni, poate doar, pentru amatorii de statistici, companiile de efecte speciale implicate in productie. Subiectul e atat de simplu, incat scenariul probabil ca se intinde pe cateva pagini A4.
Niste oameni rai vor sa distruga America (virusul 9/11 nu putea fi evitat!), iar politistul singuratic intra in actiune si, dupa doua ore si ceva de peripetii, le vine de hac. Singurele urme de fantezie apar la efectele speciale, dar, asa cum spuneam, puse cap la cap ar putea sa alcatuiasca un scurtmetraj de senzatie.
Oricum, spectatorul care a vazut trailerul nu mai are absolut nicio surpriza, cele mai importante scene fiind deja dezvaluite: un elicopter doborat de o masina lansata de la sol, un SUV aruncat in casa liftului, de la etaj, un avion de vanatoare care se joaca de-a v-ati ascunselea cu un camion pe sub autostrazile suspendate etc.
Peste toate acestea, „icoana“ Bruce Willis, care, desi mare lucru nu face din punct de vedere actoricesc, ar merita cu prisosinta jumatate din incasaril
